REFORMA RELIGIOASĂ ÎN EUROPA în sec. al XVI-lea

Confesii religioase ]n ]nceturil sec. al XVI-lea. Criza Bisericii Catolice. Reforma: Luterani; Calviniști, Anglicani; Frații moravi; Unitarieni; Anabaptiști. Războiul Țărănesc German. Răsboiul religios și Pacea de la Augsburg. Edictul de la Nant.

     Sfântul Imperiu Roman numit și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (sau Sfântul Imperiu Romano-German) a fost un imperiu ce cuprindea întinse teritorii din Europa Centrală. Format după destrămarea Imperiului Carolingian (962), se dorea a fi continuarea Imperiu Roman de Apus. Cu timpul și-a extins teritoriile în Germania, Burgundia, Italia și Boemia.
     Spre deosebire de alte imperii, nu a fost o structură politică centralizată, având mai mult rolul de una suprastatală. Împăratul era ales de principii electori și avea puteri limitate. Principii, ducii și regii îi erau vasali, dar de facto posedau largi privilegii pe domeniile lor. Imperiul era compus din peste 300 de state (des comparat cu numărul de zile într-un an), fiecare având o autonomie diferită. Unele erau aproape independente, în timp ce altele erau controlate direct de împărat. 
     Sfântul Imperiu Roman a existat până în 1806 când a fost dizolvat în timpul războaielor napoleoniene, când s-a format Confederația Rinului și ultimul împărat, Francisc al II-lea de Habsburg, a abdicat de la tron.

Coroana Sfântului Imperiu Roman (sec. X-XI). Tezaurul imperial din Viena

Sfântul Imperiu Romano-German

     Martin Luther (1483-1549) a fost un preot care și-a revizuit părerile și a respins unele elemente importante ale învățăturii catolice, în special doctrina indulgențelor și cea a autorități religioase a Papei. În 1517 la Wittenberg, Luther și-a publicat cele 95 de teze, care au avut un larg ecou mai întâi în Germania iar apoi în toată Europa și au devenit punctul de plecare al Reformei. Papa Leon al X-lea și împăratul Carol al V-lea i-au cerut lui Luther să renunțe public la învățăturile sale, dar acesta a refuzat și a fost excomunicat și declarat în afara legii.
     Luther a tradus Biblia în limba germană (anterior ea existase doar în latină). Traducerea a făcut pentru prima dată Sfânta Scriptură accesibilă maselor, care au început să o studieze în mod independent și chiar să o interpreteze. Luther a contribuit, de asemenea, la dezvoltarea unui standard unificat al limbii germane, fiind considerat unul din fondatorii limbii literare. După el au urmat mai multe traduceri ale Bibliei în alte limbi europene.

Martin Luther expune Cele 95 de teze la Wittenberg. Tablou de  Ferdinand Pauwels, 1872

Începutul Reformei protestante. Martin Luther

     Jean Calvin (1509–1564) a fost o figură remarcabilă a Reformei și fondatorul calvinismului. În principalul său tratat teologic „Învățământul religiei creștine” (1536) el a făcut prezentare sistematică a bazei teologice a Reformei. Spre deosebire de liderii spirituali ai Reformei timpurii în frunte cu Luter, Calvin, și-a mutat atenția de la Noul la Vechiul Testament și a radicalizat luteranismul.  El a modificat practicarea cultului și a dezvoltat doctrina predestinarii absolute, conform căreia toți oamenii, conform voinței divine, sunt împărțiți în aleși și condamnați.
     În locul grijei pentru mântuirea sufletului, Calvin a propus respectarea principiilor morale și etice, care îi permiteau unei persoane și chiar o obligau să-și dedice toată eforturile pentru a lucra sârguincios și a trăi modest în viața pământească. Acestea, cu timpul, au marcat începutul dezvoltării pe scară largă a individualismului.

Ultimele clipe ale lui Calvin. Litografie "Imp. Vda. Labielle. Barcelona", Fondo Antiguo de la Biblioteca de la Universidad de Sevilla

Jean Calvin. Institutio Christianae Religionis (Învățătura religiei creștine)

     Henric al VIII-lea al Angliei este cunoscut pentru un număr mare de căsătorii, neobișnuit pentru un creștin al acelor timpuri, dar și pentru implicarea sa directă în Reformă, care a făcut din Anglia o națiune în mare parte protestantă.
     Regele dorea să aibă un moștenitor pentru a consolida puterea dinastiei Tudor. Divorțul lui Henric al VIII-lea de prima sa soție, Ecaterina de Aragon, a dus la excomunicarea regelui de Biserica Catolică și la o serie de reforme în Anglia. Astfel Biserica Anglicană s-a separat de Biserica Romano-Catolică.

Regele Henric al VIII-lea al Angliei. Tablou de Hans Holbein Junior, circa 1540.

Henric al VIII-lea al Angliei. Anglicanismul

Jan Hus în fața Consiliului din Konstanz. Tablou de Václav Brožík, 1883. Primăria Veche a orașului Praga

Frații moravi

     Biserica Unitariană (din latină "unus", unul singur) a apărut în contextul Reformei protestante ca o critică la dogma credinței în Sfânta Treime. Unitarianismul este considerat unul dintre curentele liberale ale creștinismului.
     La mijlocul secolului al XVI-lea, sub conducerea lui  Dávid Ferenc, în Transilvania a avut loc o puternică mișcare unitariană. În 1568, după predica lui Ferenc, majoritatea locuitorilor cetății au îmbrățișat noua confesiune. Autoritățile s-au văzut nevoite să accepte Biserica Unitariană din Transilvania și, pentru prima dată în lume, să o recunoască oficial. Principala biserică a orașului Cluj, Sfântul Mihail, timp de 150 de ani (1566-1716), a fost unitariană.

Declarația libertății religioase și a conștiinței în dieta de la Torda de către Ferenc Dávid în 1568. Tablou de Aladár Körösfői-Kriesch, 1896

Biserica Unitariana

     Anabaptiștii (din greacă „din nou botezați”) au fost membrii mișcării radicale a Reformei protestante. Principiul cel mai distinctiv al lor era botezul adulților considerat o crimă pedepsită cu moartea conform codurilor legale ale vremii. Primul botez în copilărie, ei l-au considerat o formalitate. Ei propăvăduiau că mărturisirea publică a păcatului și a credinței, pecetluită prin botezul adulților, este singurul botez adecvat. Bebelușii și copiii mici nu sunt răspunzători pentru păcat până când nu devin conștienți de bine și de rău și își pot exercita propria voință, se pocăiesc și acceptă botezul. Anabaptiștii sunt strămoșii spiritual ai baptiștilor, menoniților și quakilor contemporani.

Regele Ioan de Leiden botează o fată în stăpânirea anabaptistă din Münster, 1534. Tablou de Johann Karl Bähr

Anabaptiștii ("rebotezătorii")

     Ideile lui Luther rapid s-au răspândit în Germania. Mulți preoți i-au susținut critica față de abuzurile bisericești. Orășenii au salutat reformele lui Luther pentru că erau nemulțumiți de marile taxe în favoarea Romei. O parte a nobilimii a trecut de partea sa căutând independența față de puterea imperială. Reformele lui Luther i-au atras și pe țărani care căutau să se elibereze de povara grea a impozitelor bisericești, dar și a celor nobilere.
     În 1524, țăranii din sudul Germaniei s-au răsculat cerând dreptul de a-și alege preotul, de a strânge lemne și de a vâna în pădurile stăpânului și de abolire sau scădere a îndatoririlor feudale. Cu toate acestea, Luther nu a susținut răscoala. El a subliniat că reforma sa se bazează pe supunerea ordinelor și autorităților existente. 
     În 1525 s-au răsculat țăranii din Turingia. Acestia erau conduși de preotul Thomas Münzer. El l-a condamnat pe Luther pentru compromisul cu marii feudali. Münzer credea că sfârșitul lumii este inevitabil și că sarcina credincioșilor adevărați era să-L ajute pe Dumnezeu să înceapă o nouă eră istorică. Rebelii au ocupat orașe, au confiscat pământurile bisericești și și nobilare și l-au împărțit între ei. Dar răsculații nu au putut rezista împotriva armatelor nobilimii. Revolta a fost crunt reprimată, fiind uciși peste 100 mii de țătrani, printre care și Münzer.

Țărani rebeli înconjurând un cavaler. Gravura în lemn de Maestru Petrarh din „Oglinda Consolării”, 1539. 

Războiul Țărănesc German (1524-1525)

     De la mijlocul sec. al XVI-lea în Europa a început perioada războaielor religioase generate de Reformă. Prima mare confruntare a avut loc în anii 1546-1547 între catolicii conduși de împăratul romano-german Carol al V-lea și protestanții din Saxonia, Hessa și alte regiuni și orașe unde s-a răspândit luteranismul. Învingători, în faza inițială, catolicii au suferit înfrângere și au propus pacea.
     Pacea Religioasă de la Augsburg între supușii luterani și catolici ai Sfântului Imperiu Romano-German a fost semnată în septembrie 1555. Ea a recunoscut luteranismul ca religie oficială și a stabilit criteriile de drept pentru a-și alege religia. În același timp, pacea nu a recunoscut libertatea religioasă a supușilor imperiului, ceea ce a dus la apariția principiului ”Cujus regio, ejus religio” („A cui e țara, a aceluia este religia”) și a creat terenul pentru reluarea confruntărilor religioase. Sistemul creat la Augsburg s-a prăbușit la începutul sec. al XVII-lea, generând Războiul de 30 de ani (1618-1648).