MOLDOVA PE TIMPUL DOMNIEI LUI ȘTEFAN CEL MARE (1457-1504)

Orașe, târguri, cetăți, împărțirea administrativă. Începutul domniei (1457-65).  Bătălia de la Baia (1467). Bătălia de la Lipnic (1470). Luptele cu Radu cel Frumos (1471-73). Bătălia de la Vaslui (1475). Bătălia de la Vaslui Războieni (1476). Campanii militare (1482-1486). Bătălia din Codrii Cosminului (1497).

      După moartea lui Alexandru cel Bun, luptele interne dintre diferiți pretendenți, timp de 25 ani au adus la decăderea politică a autorității domnești, ruinarea economică și închinarea în fața turcilor. Petru Aron, care-l ucise pe Bogdan al II-lea, plătea turcilor un tribut de 2000 de galbeni. Regii Ungariei și Poloniei stăpâneau Chilia și Hotinul.
      În aprilie 1475, Ștefan, feciorul lui Bogdan al II-lea, cu ajutorul acordat de Vlad Țepeș, la care s-au adăugat vreo 6000 de boieri mici și mijlocii din Țara de Jos, obține victoria asupra lui Petru Aron în bătălia de la Doljești. A doua zi după bătălie, pe câmpul numit „Direptate”, în apropierea Sucevei, Ștefan a fost aclamat de mulțimea adunată și uns la domnie de mitropolitul Teoctist sub numele Ștefan al III-lea.
      A urmat o primă perioadă în care au fost întreprinse măsuri de consolidare a puterii domnești, întărirea capacității de apărare a țării, alte acțiuni diplomatice și militare etc. În rezultat polonezii au reîntors Hotinul, iar ca urmare a două atacuri asupra cetății Chilia, această a fost redobândită. În fruntea ei Ștefan l-a pus pe cumnatul său, pârcălabul Isaia.

Solemnitatea alegerii lui Ștefan cel Mare ca domn al Moldovei. Tablou de D. Stoica, 1951, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”.

1.  Începutul domniei lui Ștefan cel Mare

      Tendința coroanei maghiare de a domina asupra Moldovei, pierderea Chiliei, incursiunea lui Ștefan în Transilvania pentru a-l înlătura pe Petru Aron au determinat, în 1467, campania regelui maghiar Matei Corvin în Moldova. Pornind din Brașov, el cucerește orașele Trotuș, Bacău, Roman, Neamț și Baia, stabilindu-se în ultimul.
      Pe 15 decembrie, după miezul nopții, Ștefan “dă foc târgului din mai multe părți pentru ca regele și toți oamenii săi, amețiți de somn și de vin să fie arși. După aceasta a atacat oastea regelui și a câștigat victoria”. Însuși Matei Corvin a scăpat doar datorită trădării boierilor conduși de vornicul Crasnăș.
      Aceasta a fost ultima încercare a Ungariei de a-și extinde autoritatea asupra Moldovei pe timpul lui Ștefan. În 1469 oastea moldovenească face o incursiune de răspuns în ținuturile regelui maghiar, prădând în Transilvania. Petru Aron, atras într-o cursă, este prins și decapitat.

Bătălia de la Baia (1467). Frescă din Biserica Alba, Sasca Mică, Suceava.

2. Bătălia de la Baia (1467)

      În vara anului 1470, o oaste de tătari a hanului Mamac a intrat în Moldova, prădând tot ce le stătea în cale. Oastea lui Ștefan li-a ieșit în cale și prădătorii au bătut în retragere, căutând un vad pentru a trece peste Nistru. Totuși, Ștefan i-a ajuns din urmă și i-a distrus în bătălia de lângă satul Lipnic  (Lipinți, localitate în prezent situată în raionul Ocnița, R. Moldova). Tătarii au suportat pierderi grele, fiul și fratele hanului fiind luați prizonieri.
      Conform relatărilor cronicarul polonez Jan Długosz, hanul Mamac a trimis solie la Ștefan și ultimativ a cerut eliberarea prizonierilor. Răspunsul lui Ștefan a fost dur. Feciorul hanului a fost executat, precum și solii. În viață a fost lăsat doar unul, care a fost trimis înapoi pentru a povesti ce a văzut.

Bătălia de la Lipnic (Ștefan cel Mare înfruntă Hoarda de Aur a tătarilor, 1470). Tablou de Ion Stoica Dumitrescu.

3. Bătălia de la Lipnic (1470)

      După bătălia de la Lipnic, Ștefan reia luptele, începute în 1469, cu domnul Țării Românești, Radu cel Frumos. În 1470, susținut de otomani, Radu întreprinde un atac nereușit asupra Chiliei. Ca răspuns Ștefan pradă Brăila și Orașul de Floci. Peste un an, campania munteană în Moldova se încheie cu o înfrângere totală în bătălia de lângă târgul Soci.
      Atacurile reciproce au continuat până în 1473, când Ștefan a intrat în Țara Româneasca în fruntea unei puternice oşti, l-a înlăturat de la domnie pe Radu, către acel timp, vasal al Porţii Otomane, şi l-a ridica în locul lui pe Laiotă Basarab. Reîntoarcerea lui Radu cu 17 000 de turci și reluarea domniei a fost urmată de un nou atac asupra Moldovei și o noua campanie a lui Ștefan în Țara Românească. Reînscăunat, Laiotă, o perioadă scurtă, a promovat o politica antiotomană în înțelegere cu domnul moldovean, însă în curând trece de partea sultanului.

Ștefan cel Mare și Radu cel Frumos, Colaj Ștefan cel Mare (portret Cartdidact), Radu cel Frumos (reprezentare din sec. al XIX-lea).

4. Luptele prntru atragerea Țării Românești în coaliția antiotomană

      Înfuriat de acțiunile lui Ștefan în Țara Românească și refuzul de plăti tributul mărit la 3000 de galbeni, sultanul Mahomed al II-lea porunci belerbegului Rumeliei Soliman pașa să atace Moldova. În decembrie 1474 în țară a năvălit o numeroasă armată turcească de circa 120 mii de oameni în care intra și corpul muntean al lui Laiota Basarab. Ștefan, adunând “oastea cea mare”, dispunea doar de 40 000 de ostași la care s-au mai adăugat vre-o 5000 de secui, 1800 de unguri și 2000 de polonezi. După obiceiul vechi Ștefan porunci să se facă pustiu în fața dușmanului. Sătenii au părăsit casele, ascunzind vite, grâu și tot ce mai aveau. “Ce nu s-a putut ascunde a trebuit să fie ars; fiecare și-a ars propria casă” - spune un izvor contemporan. Turcii, nefiind deprinși să poarte război pe timp de iarnă prin aceste părți, sufereau mult de foame și boli, mai fiind și hărțuiți de ariergardele moldovenești.
      Locul ales de Ștefan pentru bătălia hotărâtoare era situat în preajma orașului Vaslui la confluența Racovei cu râul Bârlad. Terenul mlăștinos mărginit de păduri nu permitea desfășurarea numeroasei armate turcești. În ziua de 10 ianuarie 1475 se lăsase o negură deasă care favoriza atacul penrtu băștinași cunoscuți cu locurile și, dimpotrivă, încurca pe străinii necunoscători. Turcii au pornit primii la atac, contând pe superioritatea sa numerică și nu prea dându-și seama de direcția înaintării. În același timp un detașament de moldoveni și secui i-a atacat frontal. Al doilea, între primele rânduri ale căruia se afla Ștefan, a lovit din flanc. După o sângeroasă încăierare turcii au început retragerea. În același timp un al treilea detașament a atacat din spate. Retragerea s-a transformat în panică. Urmărirea a durat aproape patru zile, atât încât ultimele rămășițe ale armatei lui Soliman și-au găsit moarte în apele Dunării. “Și a biruit atunci Ștefan Voievod - povestește letopisețul de la Bistrița - și căzu atunci nenumărata mulțime de oameni... și steagurile lor împreună cu sciptrele cele mai mari au fost luate, mai mult de 40 la număr... “  Înșiși cronicarii turci și chiar o rudă a sultanului concid: “Niciodată armatele turcești n-au suferit un dezastru atât de mare”.
      După întoarcerea la Suceava, la 25 ianuarie 1475, Ștefan a dictat o adresare către monarhii creștini din Europa în care a relatat despre victorie și necesitatea creării unei coaliții antiotomane.

Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt. Sculptură de Mircea Ștefănescu, 1975, s. Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, Vaslui.

5. Bătălia de la Vaslui/Podul Înalt (10 ianuarie 1475)

      Sultanul Mohamed al II-lea, făcând concluzii din înfrângerea de la Vaslui, a pregătit minuțios noua campanie. În iunie aceluiași an el cucerește cetatea genoveză din Crimeea Caffa; 160 de moldoveni care se se aflau acolo au fost decapitați. În decembrie, turcii au ocupat Mangopul, ținutul soției lui Ștefan, Maria, aducând sub controlul său Hanatul tătarilor. Cercul cuceririlor turcești se strângea în jurul Moldovei din ce în ce mai mult.
      În vara anului 1476 sultanul turc în fruntea unei armate de 150 000 ostași a atacat Moldova. Dinspre răsărit au lovit tătarii. Din cauza acestora din urmă, Ștefan a fost nevoit să lase pe răzeși să plece să-și apere vetrele, rămânând în fața turcilor doar cu 12 000 de oameni. A fost aplicată aceeași tactică, a pustiirii și hărțuielii, dar eficacitatea ei nu a fost atât de mare ca în campania trecută. Conștient de faptul că răzeșii încă mult timp nu se vor întoarce și că oastea trimisă de Matei Corvin (el personal se pregătea de nuntă) merge prea încet, Ștefan se hotărî să dea lupta. În pădurile de la Valea Albă, lângă satul Războieni, în 1476, moldovenii au dat primii lovitura asupra turcilor. Dar raportul de forțe de peste zece ori în favoarea turcilor a făcut să rămână majoritatea ostașilor lui Ștefan însângerați pe câmpul de luptă. “...mare scârbă a fost atunci în țara Moldovei” - mărturisește letopisețul. Însuși domnul s-a retras spre nord, unde în scurt timp a adunat o nouă armată de 16 000 oameni la care s-a adăugat și ajutorul ungurilor.
După biruință sultanul a asaltat Suceava, apărată cu vitejie de cumnatul lui Ștefan, Șendrea, dar n-a reușit s-o cucerească. Nici Hotinul de sub conducerea lui Vlaicu pârcălab și nici Neamțul, apărat de ostașii lui Arbore, n-au deschis porțile dușmanului, silindu-l să lase mii de vieți sub zidurile lor.
      În rândul turcilor a început ciuma, iar flota cu provizii care venea spre malurile Moldovei a fost înecată de o furtună. Sultanul a dat ordin de retragere care în scurt timp a diminuat succesele campaniei din 1476. Oștirile lui Ștefan au urmărit dușmanul până la Dunăre, iar apoi au pătruns în Țara RomÂnească unde l-au alungat pe Laiotă Basarab și l-au înscăunat pe Vlad Țepeș.

Panahida de la Războieni. Tablou de  Constantin Lecca, 1858. Ștefan cel Mare la Valea Albă. Panihida din 8 nov. 1496.  Imagine SOCEC, Societatea anonimă București.

6. Bătălia de la Valea Albă/Războieni (1476)

      Noile eforturi ale lui Ștefan de a organiza o coaliție antiotomană nu au avut succes. Între timp, turcii încheie pace cu Veneția (1479) care s-a împăcat cu pierderile pozițiilor comerciale din zonă și cu Ungaria (1483) care începuse lupta cu Austria. Polonezii ocupase o poziție neutră. Moldova a rămas singură în fața uriașei puteri otomane. Sultanul s-a folosit de această conjunctură și în vara anului 1484, lovind de pe uscat și de pe mare, a cucerit Chilia și Cetatea Albă.
      Fiind conștient de situația grea în care se găsea, Ștefan, în 1485, a depus jurământ de vasalitate regelui Poloniei Cazimir al IV-lea, nădăjduind să depășească cu acest preț izolarea politică. În acel și următorul au loc încă două campanii otomane în Moldova, soldate cu mari devastări, dar și cu înfrângerea în bătăliile de la Catlabuga și Șcheia, și alungarea turcilor, fără ajutorul polonez. În aceste grele împrejurări, pentru a feri Moldova de o nouă invazie pustiitoare, Ștefan se obligă să plătească Porții 4000 de galbeni anual ca plată pentru menținerea păcii.

Stefan cel Mare si Aprodul Purice. Tablou de Theodor Aman, 1875, Litografie de I. Naghel.

7. Ultima perioadă a luptelor antiotomane (1482-1486)

      Între anii 1490-1496, în domnia lui Ștefan urma o perioadă de relativă liniștită, marcată îndeosebi de ridicarea vestitelor lăcașe sfinte de la Hârlău, Dorohoi, Botoșani, Războieni și Piatra Neamț. 
      Între timp murise și Cazimir al IV-lea al Poloniei, urmat de Ioan Albert. Alți doi feciori ai regelui au ocupat tronurile Ungariei și Lituaniei, iar pentru cel mai mic, Sigismund, era râvnit tronul Moldovei. În august 1497 Ioan Albert în fruntea unei mari armate a intrat în Moldova sub pretextul eliberării Chiliei și Cetății Albe. Arestarea solilor moldoveni, însă, a descoperit planurile adevărate ale regelui. Ștefan a convocat “oastea mari” și a plecat de la Suceava la Roman. Polonezii fără nici un succes timp de trei săptămâni au asediat capitala. Cu mijlocirea regelui Ungariei, care trimise și armata Transilvaniei a fost semnat un armistițiu de pace cu condiția impusă de Ștefan “să se întoarcă pe calea pe unde au venit”. Polonezii pleacă de sub zidurile Sucevei, dar nu respectă condiția și o i-au spre Siret.
      Domnul Moldovei, având pretext să plătească polonilor pentru toate pagubele mai vechi și recente, la 26 octombrie 1497, înconjoară armata poloneză în Codrii Cosminului și “fost-a acolo multă moarte printre leși (polonezi)”. Grigore Ureche povestește că “nici acei puțintei leși ce ieșiră din codru” n-ar fi scăpat. Alte izvore adaogă că prada lui Ștefan a fost “de 6000 de care acoperite”, precum și trei steaguri militare ale regiunilor Cracovia, Lvov și Sandomir, 9 privinciale și multe ale familiilor nobiliare.
      Domnul, însă nu s-a considerat răzbunat și, în anul următor, întreprinde o expediție de pedeapsă pustiind ținuturile până la Lvov. În 1499 între Polonia și Moldova a fost încheiat un tratat de pace în care nu se mai pomenește de relații de vasalitate. Recunoașterea independenței și egalității Moldovei ca subiect al relațiilor interstatale pe lângă regele Poloniei a făcut-o și regele Ungariei. Nicicând situația țării nu atinse culmi mai înalte. Încercările celor trei mari puteri vecine - Ungaria, Imperiul Otoman și Polonia - de a supune Moldova au fost rând pe rând anihilate.

Ștefan cel Mare. Portret de Constantin Lecca, sec. al XIX-lea. Ioan Albert al Poloniei. Portret de Marcello Bacciarelli,1768-71.

8. Bătălia de la Codrii Cosminului (1497)

Lista bisericilor ctitorite de Ștefan cel Mare:
· Mănăstirea Putna (1466-69)
· Biserica Albă din Baia (1467)
· Biserica Sf. Cuvioase Parascheva, Râmnicu Sărat (1474)
· Biserica Sf. Procopie din Bădeuți (astăzi Milișăuți) (1487)
· Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți (1487)
· Mănăstirea Voroneț (1488)
· Biserica Sfântul Ilie din Sfântu Ilie (1488)
· Biserica Sf. Ioan din Vaslui / Biserica Domnească (1490)
· Biserica Precista din Bacău (1491)
· Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași (1491-92)
· Biserica Cuvioasa Parascheva din Cotnari (1493)
· Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău (1493-94)
· Biserica Adormirea Maicii Domnului din Borzești (1493-94)
· Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Huși (1494) 
· Biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi (1495
· Biserica Sfântul Nicolae din Popăuți (1496)
· Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Războieni (1496)
· Biserica Nașterea Maicii Domnului din Tazlău (1496-1497)
· Mănăstirea Neamț (1497)
· Biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, Piatra Neamț (1498)
· Biserica Învieri Maicii Domnului din Ciurea
· Mănăstirea Zografu de la Muntele Atos (refacerea bisericii,1502) 
· Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Volovăț (1500-1502)
· Biserica Sfinții Mihail și Gavriil, Scânteia (1503)
· Biserica Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Reuseni (1503-04)
· Mănăstirea Dobrovăț (1503-1504)
· Biserica Sfinții Voievozi din Cucuteni (1504)


Portretul lui Ștefan cel Mare din Tetraevanghelul de la Humor (1473) considerat cea mai exactă reprezentare a domnului. Scris și miniat din porunca lui Ștefan cel Mare, de către ieromonahul Nicodim.