STATUL ASIRIAN în secolele IX-VII î.Hr.

Statele din Asia Anterioară înaintea cuceririlor asiriene. Creșterea teritorială a statului asirian (824-6671 î.Hr.). Căderea Asiriei. Asia Anterioară de la căderea Asiriei până la cuceririle persane.

     Nineve a fost una dintre cele mai mari și importante capitale ale Imperiului Asirian, situată pe malul estic al râului Tigru, în prezent, în apropierea orașului Mosul din Irak.
     A devenit capitala Asiriei sub domnia regelui Sennacherib (705–681 î.Hr.), care a extins orașul și l-a transformat într-un centru puternic. Sub regele Așurbanipal (668–627 î.Hr.), Nineve a atins perioada de glorie, fiind cel mai mare oraș din lume la acea vreme. Zidurile masive ale orașului aveau o lungime de aproximativ 12 km și includeau 15 porți fortificate. Palatul de Nord al lui Așurbanipal era bogat decorat cu basoreliefuri impresionante. Aici a fost fondată celebra Bibliotecă a lui Așurbanipal, conținând mii de tăblițe cuneiforme, inclusiv celebra „Epopeea lui Ghilgameș”. Descoperirile arheologice din Nineve au oferit informații esențiale despre cultura și istoria asiriană. Relieful și textele cuneiforme descoperite aici sunt printre cele mai valoroase surse despre lumea antică mesopotamiană.
     După moartea lui Așurbanipal a urmat o perioadă de declin. În anul 612 î. Hr., orașul a fost distrus de o coaliție formată din babilonieni, mezi și sciți. După devastare, capitale a fost abandonată și a rămas în ruină timp de secole.

Orașul Ninevia. Tablou de Austen Henry Layard, 1853. Coelecția, British Museum.

Nineve – capitala Asiriei Antice

     Imperiul Asirian a atins apogeul său în secolele VIII–VII î.Hr., numită perioada Neo-Asiriană, când a devenind cea mai mare putere a Orientului Apropiat. Această perioadă a fost marcată de expansiune militară, dezvoltare administrativă și inovații culturale.
     Regele Tiglatpalasar al III-lea (745–727 î. Hr.) a reformat armata și administrația, extinzând imperiul spre Marea Mediterană și Babilon. Sargon al II-lea (722–705 î. Hr.) a cucerit Regatul Israelului și a întemeiat noua capitală Dur-Sharrukin. Urmașul său, Sennacherib (705–681 î. Hr.) a devastat Babilonul și a făcut din Nineve o capitală impunătoare. Esarhaddon (681–669 î. Hr.) a cucerit Egiptul, extinzând imperiul la cea mai mare dimensiune. Așurbanipal (669–627 î. Hr.) a fost ultimul mare rege a epocii de glorie, cunoscut pentru cultura sa și pentru Biblioteca din Nineve.
     Imperiul avea o administrație centralizată, cu provincii guvernate de guvernatori numiți satrapi. Armată era profesionistă, bine echipată, cu utilizarea cavaleriei și a mașinilor de asediu. Dezvoltarea economică și comerțul erau favorizate de o reșea de drumuri și sisteme de comunicație eficiente.
     După moartea lui Așurbanipal, imperiul a început să se destrame din cauza revoltelor interne. În 612 î.Hr., Nineve a fost distrusă de o coaliție formată din babilonieni, mezi și sciți. În 609 î.Hr., Imperiul Asirian a dispărut complet, fiind înlocuit de Imperiul Neo-Babilonian.

Regele Asurbanipal la vânătoarea de lei. Detaliu din Palatul de Nord din Ninive, Muzeul Britanic, Londra.

Apogeul Imperiului Asirian (745–627 î. Hr.)

     După aproape trei secole de dominație, Imperiul Asirian s-a prăbușit rapid la sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr. din cauza slăbiciunilor interne și a atacurilor externe.
     Cauzele decăderii au fost războaie interne și conflictele pentru succesiune după moartea regelui Așurbanipal, în 627 î.Hr. Provinciile cucerite anterior s-au răzvrătit împotriva guvernării asiriene imperiale. În același timp are loc ascensiunea Babilonului, care devenea tot mai puternic sub conducerea regelui Nabopolassar.
     În anul 612 î. Hr., babilonenii în alianță cu mezii și sciții au atacat imperiul și au distrus principala sa capitală Nineve. Timp de doi ani, ultimii regi asirieni încearcă să reziste în Harran, dar orașul este cucerit. Ultima mare bătălie dată de asirieni a avut lac în 605 î. Hr. la Carchemish, unde împreună cu aliații săi egipteni sunt înfrânți de noul Imperiu Babilonian condus de Nabucodonosor al II-lea (630 - 562 î.Hr.).
     Imperiul Asirian a fost complet distrus, iar teritoriile sale împărțite între babiloneni și mezi. Babilonul devine noua mare putere a Orientului Apropiat, formând Imperiul Neo-Babilonian.
Asirienii dispar ca forță politică, iar orașele lor rămân în ruine timp de secole. Căderea Asiriei a fost una dintre cele mai dramatice prăbușiri din istorie, marcând sfârșitul unui imperiu care dominase Orientul Apropiat timp de secole.

Bătălia de la Carchemish între asirieni și babiloneni (605 î.Hr.). Desen de Patrick Gray, 1900

Căderea Imperiului Asirian (612–609 î. Hr.)

     Nabucodonosor al II-lea a fost cel mai important rege al Imperiului Neo-Babilonian, cunoscut pentru cuceririle sale militare și realizările arhitecturale grandioase.
     A început domnia cu distrugerea Asiriei aliate cu Egiptul în bătălia de la Carchemish (605 î. Hr.). După o perioadă de consolidare internă, a distrus Regatul Iuda, în 586 î.Hr., luând prizonieri evreii și deportându-i la Babilon (Exilul babilonian). Treptat a extins controlul asupra întregului Orient Apropiat, de la Mesopotamia până la Siria și Palestina.
     În politica internă a refăcut Babilonului, transformându-l într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii antice. În această perioadă s-au construit celbra Poarta lui Ishtar, decorată cu basoreliefuri impresionante, ziguratele și templele dedicate zeilor babilonieni, inclusiv Marduk. Tradiția istorică spune că ar fi construit Grădinile Suspendate ale Babilonului, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.
     Nabucodonosor al II-lea a fost ultimul mare conducător al Babilonului, domnind peste o perioadă de prosperitate și stabilitate. A murit în 562 î.Hr., iar imperiul său a început să decadă, fiind cucerit de perși în 539 î.Hr. În Biblie, este descris ca un rege puternic, dar și ca un persecutor al evreilor.

Distrugerea Ierusalimului și înrobirea evreilor duși în captivite în Babilon. Ilustrație biblică, 1904.

Nabucodonosor al II-lea (605–562 î.Hr.)

     După căderea Imperiului Asirian (612-609 î.Hr.) și distrugerea capitalei Ninive), în Asia Anterioară s-a instalat o perioadă de instabilitate, marcată de rivalitatea între mai multe puteri regionale.
     În primul rând, Imperiul Neo-Babilonian, sub conducerea regilor Nabopolasar și mai ales Nabucodonosor al II-lea, a devenit principala forță în Mesopotamia. Babilonienii au dominat sudul Mesopotamiei și au exercitat control asupra Siriei și Palestinei, cucerind Ierusalimul și deportând populația evreiască (Exilul Babilonian, 586 î.Hr.).
     În același timp, Regatul Mediei (în zona actualului Iran de nord-vest) a jucat un rol major. Inițial aliată cu Babilonul pentru a distruge Asiria, Media s-a extins asupra Iranului și părți din Anatolia orientală. Medii au devenit o putere importantă în zonă, până când au fost încorporați de perși.
     În Asia Mică, regatul Lidiei, sub conducerea regelui Creso (560–546 î.Hr.), a devenit extrem de prosper, cunoscut pentru bogățiile sale fabuloase, mai ales datorită extragerii aurului. Lidia s-a extins peste orașele grecești de pe coasta de vest a Anatoliei.
     În acest context complex, o nouă putere a apărut: Imperiul Persan. Cirus al II-lea cel Mare (cca 559–530 î.Hr.), regele Persiei, a unificat triburile persane și a lansat o serie de cuceriri fulgerătoare: a învins mai întâi Regatul Mediei (550 î.Hr.), apoi Lidia (546 î.Hr.), iar în 539 î.Hr. a cucerit Babilonul, punând astfel capăt dominației babiloniene. Cuceririle sale au întemeiat cel mai mare imperiu cunoscut până atunci, întins din Asia Mică până în India.
     Până în 525 î.Hr., Asia Anterioară era, în mare parte, sub stăpânirea dinastiei persane a Ahemenizilor, marcând începutul unei noi epoci de unitate și organizare imperială.