Migrațiile în spațiul carpato-danubiano-pontic în sec. II-VI d.Hr.

Monumente romane, romano-bizantine și daco-romane. Restabilirea autorității romane la Nord de Dunăre pe timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337 d.Hr.). Dioceze și provincii bizantine. Traseele migrațiilor în Dacia: carpii, costobocii, roxolanii, iazygii, goții, hunii, gepizii, avarii, slavii vechi.

      Carpii erau un trib dacic care trăia în Moldova, de la Munții Carpați până la Nistru. Pe timpul stăpânirii romane în Dacia, ei au avut mai multe ciocniri militare cu romanii. Între anii 232-250 au loc puternice atacuri ale carpilor aliați cu triburile germanice ale goților asupra Imperiului Roman. În 247 războiul cu carpii a fost condus de însuși împăratul roman Filip Arabul, care în rezultat și-a atribuit titlul de “Carpicus Maximus” și a bătut la Roma a fost bătută moneda cu inscripția “Victoria asupra carpilor”.
      După retragerea aureliană, dispariţia frontierei romane pe linia Carpaţilor Orientali şi Meridionali a condiţionat un flux al populației semiromanizate în regiunea intracarpatică şi a celei romanizate în regiunile extracarpatice. Elementul roman, fiind mult superior, a fost preluat de dacii liberi, deja influenţaţi de romanitate. Carpii au format în sec. al III-lea o puternică uniune de triburi care a devenit factor politico-militar important în relaţiile cu romanii. Mai mult ca atât, carpii întreprindeau dese expediţii de jaf la sud de Dunăre, la care romanii răspundeau cu expediţii de pedeapsă. În urma celei din 295-297 carpii au suferit o înfrângere catastrofală, după care nu şi-au mai refăcut puterea militară de odinioară. Despre aceste puternice confruntări ne vorbeşte faptul, că cinci împăraţi romani de la Diocleţian până la Constantin cel Mare şi-au atribuit titlul “Carpicus Maximus”.

Monedă de argint emisă de împăratul roman Filip Arabul pentru a comemora victoria sa asupra carpilor din 247 d.Hr. Legenda de pe revers: VICTORIA CARPICA.

Triburile dace ale carpilor

Roxolanii  au fost un popor sarmatic documentat în secolul al II-lea î.Hr. pe Azov, iar mai târziu în apropierea granițelor Daciei și Moesiei romane. Se crede că ei sunt o ramură a alanilor.

Războinici roxolani. Sursa: www.pinterest.com

Roxolanii

      Iazigii au fost un vechi trib al sarmaților, presupus de origine iraniană. Originari din Asia Centrală, în sec. al II-lea î.Hr., ei au migrat în stepele din nordul Mării Negre. În anul 44 î.Hr., o parte din ei, prin trecătorile din nordul Daciei, au migrat între Dunăre și Tisa, infiltrându-se și în vestul Bihorului și Banatului, unde duceau un mod de viață semi-sedentar. În timpul războaielor daco-romane au fost aliații lui Decebal.
      În a doua jumătate a secolului al II-lea, au fost implicați în războaiele cu marcomanii, suferit o grea înfrângere în timpul împăratului Marc Aureliu. După retragerea aureliană, au pătruns și pe teritoriul fostei Dacii romane în Banat.
      Dispar din izvoarele istorice în sec. al V-lea, în timpul Marii migrații al popoarelor, alanii și iasii fiind considerați descendenții lor. Se presupune că toponime precum Jazygie (județ în Ungaria) și Iași (capitala Moldovei istorice) sunt de origine sarmatică.

Călăreți sarmați îmbrăcați în zale în formă de solzi, aliații lui Decebal. Basorelief de pe Columna lui Traian, XXVIII

Iazigii sarmați

      Goţii au fost primii care şi-au făcut apariţia pe teritoriile abandonate de Aurelian. Aceste triburi de origine germanică în prima jumătate a sec. al III-lea, ajungând la etapa democraţiei militare, părăsesc locurile natale de pe coasta Mării Baltice şi de pe cursul de jos al r. Vistula pornesc spre sud-est în căutarea prăzii pe meleaguri străine. O ramură a lor, ostrogoţii, au coborât pe Bug şi Nistru şi s-au aşezat în nordul Mării Negre. Alta, vizigoţii, înaintând pe Nistru şi Prut, ocupă spaţiul Carpato-Nistrean, iar după 275 tot teritoriul Daciei. Ostilităţile dintre goţi şi romani au continuat până la începutul sec. al IV-lea. Ocupând teritorii bogate, goţii şi-au redus planurile militare, pe de o parte satisfăcuţi de traiul pe contul populaţiei băştinaşe, iar pe de altă parte, au fost siliţi s-o facă în urma războaielor cu împăraţii Constantin cel Mare şi Valens. Fiind buni agricultori şi meşteşugari, goţii au contribuit esențial la stabilizarea social-economică pe aceste pământuri. Dar stăpânirea gotică asupra daco-romanilor a fost mai mult nominală decât reală. Cercetările arheologice ne demonstrează prezenţa lor în tabere militare aparte în mijlocul populaţiei autohtone de la care strângeau tributul, fără să fi intervenit în interiorul ei.
      Urme ale goţilor, deşi nu avem prea multe, s-au păstrat în cimitirul de la Sântana de Mureş, cetatea de la Puhăceni (Anenii Noi) şi prin cunoscutul tezaur de la Pietroasa, numit “cloşca cu pui”.

Întâlnirea împăratului roman Valens și a regelui vizigot Atanaric pe Dunăre. Gravură anonimă din sec. al IV-lea, publicată de Eduard Bendemann, 1860.

Goţii 

      Triburi de păstori nomazi de origine turanică din Asia Centrală, în sec. II-IV, au migrat din preajma Uralului în regiunile din nordul Mării Negre şi în alte părţi ale Europei. În anul 375 ei i-au învins pe ostrogoţi, strâmtorându-i spre apus. Apoi au năvălit peste populaţia daco-romană şi stăpânii lor, vizigoţi, de la nord de Dunăre. Vizigoţii, deja mult influenţaţi de civilizaţia romană şi creştinaţi, după înfrângere şi-au găsit adăpost la sud în Imperiul Roman. Hunii au trecut fulgerător peste pământurile populate de daco-romani şi s-au oprit în câmpia Pannoniei, unde îşi dislocase centrul militaro-politic al formaţiunii sale. De aici ei fac numeroase incursiuni de jaf, ajungând până aproape de Constantinopol, la sud-est, şi în Galia, la vest.
Hunii nu s-au stabilit pe pământurile populate de daco-romani, dar au supus populaţia de aici la diferite dări şi au practicat din când în când, timp de opt decenii, incursiuni de jaf. Cercetările arheologice au confirmat prezenţa episodică a acestor migratori doar prin foarte puţine descoperiri ale urmelor lor.
      Apogeul puterii sale hunii îl marchează în prima jumătate a sec. al V-lea sub conducerea vestitului rege Attila, în faţa căruia îngenuncheau multe popoare, iar Roma îi plătea tribut (“rex omnium regum” - “regele tuturor regilor”). Ultimele încercări ale hunilor de a-şi extinde stăpânirea spre vest s-a terminat cu înfrângerea lor de către romani, în anul 454, în Galia. Peste doi ani Attila pe neașteptate moare, iar odată cu aceasta se destramă conglomeratul de popoare supuse de el.


Attila și hoardele sale invadează Italia. Tablou de Eugene Delacroix (detaliu), Palatul Bourbon, 1843-1847.

Hunii 

      Triburi de origine germanică, care sub conducerea regelui Ardarih s-au răsculat contra hunilor, s-au situat în fruntea coaliției popoarelor supuse de huni și i-au distrus în bătălia hotărâtoare de la Nedao din anul 454. Înlocuind dominația hună în Pannonia, gepizii controlau o parte din teritoriul daco-romanilor din Transilvania. Nici ei nu stăpânesc pe deplin fosta Dacie romană, limitându-se la strângerea tributului şi incursiuni periodice. Teritoriile Munteniei și Moldovei de sud în această perioadă erau controlate de către Imperiul Bizantin condus de împăratul Iustinian.


Monedă al unui rege gepid necunoscut (454 - 552), imitare a monedei romane. Thurisind, penultimul rege al gepizilor (548-560). Gravura în lemn din Cronica de la Nürnberg, 1493.

Gepizii

      Avarii, originari din Mongolia, şi Langobarzii în anul 567 înfrâng pe gepizi, hotărându-le soarta. Cei din urmă doar tangențial ating teritoriile României de azi, îndreptându-se spre nordul Italiei, unde o regiune le poartă numele până în prezent (Lombardia). Avarii devin cei de ai treilea stăpâni în Câmpia Pannonică. Ei formează în scurt timp o imensă stăpânire, numită Haganatul Avar. Făcând incursiuni asupra Bizanţului, regiunilor Germaniei şi Italiei, ei au exercitat o apăsătoare dominaţie asupra populaţiei daco-romane din nordul Dunării. În Dacia avarii sunt atestaţi printr-un număr nu prea mare de descoperiri arheologice ca mormântul unui argintar de la Felnac (la sud de Mureşul inferior), mormintele de la Teuş etc.
      Împărţind un timp scurt influenţa în nordul Dunării cu slavii vechi în anii 791-800 avarii suferă o serie de înfrângeri de la francii uniţi de Carol cel Mare şi de la protobulgarii conduşi de hanul Krum. Învinşi, ei se împrăştie în grupuri mici şi sunt treptat asimilaţi de alte populaţii.
