Harta răspândirii religiilor lumii: catolicism, protestantism, ortodoxism, musulmanism (sunniți, șiiți), iudaism, budism (budism-lamaism), șintoism, confucianism, religii tradiționale.

     Religia catolică este una dintre cele trei mari ramuri ale creștinismului, alături de ortodoxism și protestantism. Biserica Romano-Catolică este condusă de Papă, cu sediul la Vatican, iar credința sa se bazează pe Sfânta Scriptură, tradiție și autoritatea papală.
     Conform datelor statistice globale din 2024, numărul total de catolici depășește 1,3 miliarde. Aceștia reprezintă aproape 50% din totalul creștinilor și aproximativ 17% din populația mondială.
     Europa de Vest și de Sud (Italia, Franța, Spania, Portugalia, Polonia, Austria, Irlanda, Croația, Slovacia, Lituania, Ungaria) este dominată de o majoritate catolică. În Europa de Est, catolicismul coexistă cu ortodoxismul și protestantismul. Țările scandinave și Germania au comunități catolice importante, deși sunt majoritar protestante.
     America Latină are cea mai mare concentrare de catolici din lume. Brazilia are cea mai numeroasă populație catolică la nivel global, iar țări precum Mexic, Columbia, Argentina, Peru și Chile sunt profund catolice, aspect reflectat în cultură, educație și tradiții.
     În America de Nord, în Statele Unite, catolicismul este a doua religie ca număr de adepți, după protestantism. În Canada, provincia Quebec este majoritar catolică.
     În Africa, catolicismul s-a extins în ultimele secole prin misiuni religioase și coexistă cu islamul și religiile tradiționale africane. Există mari comunități catolice în Republica Democrată Congo, Nigeria, Uganda, Kenya și Angola.
     În Asia, catolicismul este minoritar, dar prezent semnificativ în Filipine (țara asiatică cu cei mai mulți catolici), Vietnam, Coreea de Sud, India (în special în Goa și sudul țării), Liban și China (unde Biserica funcționează sub strictă supraveghere de stat).
     În Oceania, Australia și Noua Zeelandă au comunități catolice semnificative. Alte insule din Pacific, precum Fiji și Samoa, au fost creștinate de misionari catolici.

O liturgie într-o biserică catolică. Sursa: https://pixabay.com/

Biserica Catolică

     Protestantismul este una dintre cele trei mari ramuri ale creștinismului, alături de catolicism și ortodoxism. A apărut în secolul al XVI-lea, ca urmare a Reformei inițiate de Martin Luther în 1517, în Germania, fiind urmat de alți reformatori precum Jean Calvin în Elveția și Ulrich Zwingli. Protestanții resping autoritatea papală și se bazează exclusiv pe Biblie ca sursă de credință, promovând principiile sola scriptura (numai Scriptura) și sola fide (numai credința).
     Protestantismul cuprinde o mare diversitate de confesiuni, printre care se numără: luteranismul, calvinismul (reformat), anglicanismul, baptiștii, metodismul, penticostalismul, precum și numeroase biserici evanghelice și neo-protestante.
     Numărul aproximativ al protestanților în lume (2024) este estimat între 800 și 900 de milioane de persoane. Cifra exactă este dificil de determinat din cauza diversității confesiunilor. Aceștia reprezintă aproximativ 35–40% din totalul creștinilor și circa 10–12% din populația globală.
     În Europa de Nord și Centrală (Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Islanda), majoritatea populației aparține confesiunii luterane. Germania, locul de origine al Reformei, are o populație protestantă semnificativă (în special în nord și est), alături de catolici. Elveția și Țările de Jos au tradiții reformate puternice, iar Regatul Unit este în principal anglican.
     În America de Nord, Statele Unite sunt una dintre cele mai mari țări protestante din lume. Protestanții sunt majoritari, incluzând baptiști, metodiști, presbiterieni, penticostali și evanghelici. În Canada, populația protestantă este semnificativă, deși în scădere din cauza creșterii secularismului.
     America Latină, deși tradițional catolică, a cunoscut în ultimele decenii o creștere semnificativă a protestantismului, în special în formele evanghelice și penticostale.
     În Africa, protestantismul este răspândit în multe regiuni ale Africii subsahariene, ca urmare a misiunilor europene și americane din secolele XIX–XX. Țări precum Nigeria, Kenya, Africa de Sud, Tanzania și Ghana au comunități protestante mari, în special evanghelice și penticostale.
     În Asia, protestantismul este minoritar, dar activ în Coreea de Sud, Filipine, India, precum și în anumite regiuni ale Chinei, unde funcționează biserici protestante oficiale, aflate sub control guvernamental.
     Australia și Noua Zeelandă au populații protestante semnificative, moștenind această tradiție din perioada colonizării britanice. Bisericile anglicane și protestante evanghelice sunt de asemenea răspândite în unele insule din Pacific.

O slujbă într-o biserică protestantă din Țările de Jos. Sursa: www.cwmission.org/

Bisericile Protestante

     Ortodoxia este una dintre cele trei mari ramuri ale creștinismului, alături de catolicism și protestantism. Biserica Ortodoxă s-a desprins de Biserica Romano-Catolică în urma Marii Schisme din 1054, păstrând tradiția apostolică, cultul liturgic răsăritean și organizarea sinodală. 
Nu recunoaște autoritatea papală, fiind alcătuită din biserici autocefale (autonome), fiecare condusă de un patriarh, mitropolit sau arhiepiscop. Credința ortodoxă se bazează pe Sfânta Scriptură, Tradiția Bisericii, hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice și pe viața liturgică centrată în jurul Sfintei Liturghii.
     În prezent (2024), se estimează că există între 200 și 260 de milioane de creștini ortodocși în lume, ceea ce reprezintă aproximativ 12% din totalul creștinilor și în jur de 3% din populația globală.
     Europa de Est și Sud-Est este regiunea cu cea mai mare concentrare de ortodocși. Țările majoritar ortodoxe sunt: Rusia, Ucraina, România, Republica Moldova, Grecia, Serbia, Bulgaria, Georgia, Muntenegru și Macedonia de Nord. În Albania și Cipru, ortodoxia este religia predominantă.
     În Orientul Apropiat, există comunități ortodoxe istorice în Liban, Siria, Israel, Palestina, Iordania și Egipt.
     În Africa, pe lângă Etiopia (unde predomină ortodoxia etiopiană – biserică veche orientală), există și biserici ortodoxe bizantine în Kenya, Uganda, Tanzania, Nigeria și Africa de Sud, datorită misiunilor ortodoxe recente.
     În Asia, comunități ortodoxe mai mici sunt prezente în țări precum India (Biserica Ortodoxă Malankară), Japonia, Coreea de Sud, precum și în Siria, Liban și Irak.
     În America de Nord și de Sud, comunități ortodoxe (ruse, grecești, românești, sârbe etc.) s-au format prin imigrarea creștinilor est-europeni. Statele Unite și Canada găzduiesc zeci de jurisdicții ortodoxe. În Brazilia, Argentina și Chile există comunități ortodoxe mai restrânse.
     În Australia și Noua Zeelandă, ortodocșii sunt prezenți mai ales în marile orașe, în special datorită imigrației grecești, sârbe, ruse și române.

Slujba de binecuvântare în Catedrala Mitropolitana Sibiu. Sursa Foto: Facebook/ Catedrala Mitropolitana Sibiu

Biserica Ortotoxă

     Islamul este a doua cea mai mare religie din lume, cu peste 1,9 miliarde de adepți (2024), reprezentând aproximativ 24% din populația globală. Islamul este împărțit în două mari ramuri: sunismul (circa 85–90% dintre musulmani) și șiismul (aproximativ 10–15%). Aceste ramuri diferă în special în ceea ce privește succesiunea conducerii religioase după profetul Mahomed.
     Șiiții (sau șeiiții) cred că doar descendenții lui Ali, ginerele și vărul profetului, au dreptul legitim de a conduce comunitatea islamică. Ei urmează o conducere spirituală ierarhică, dominată de clerici (ayatolahi) și pun un accent deosebit pe martiriu și suferință, mai ales prin comemorarea anuală a morții lui Hussein, fiul lui Ali, ucis în bătălia de la Karbala.
Iranul este centrul mondial al șiismului, cu o populație majoritar șiiță (peste 90%). Statul este o teocrație șiiță, condusă de un ayatollah suprem.
Irakul are o majoritate șiiță de aproximativ 65–70%, mai ales în sudul țării, în jurul orașelor sfinte Najaf și Karbala. Restul populației este în mare parte sunnită.
În Azerbaidjan, circa 65–75% din populație este șiiță, deși religia este mai secularizată comparativ cu alte state islamice.
În Bahrein, majoritari sunt șiiții (60–70%), dar sunt conduși politic de o monarhie sunnită, ceea ce generează tensiuni sociale și proteste frecvente.
În Liban, șiiții reprezintă o parte importantă a populației și coexistă cu maroniți, suniți și alte grupuri religioase.
În Yemen, mișcarea Houthi, reprezentând ramura zaydi a șiismului, are o influență puternică în nordul țării, deși țara este divizată și afectată de conflict civil.
Siria are o minoritate alawită (ramură a șiismului), care a dominat multă vreme conducerea politică prin regimul Assad, răsturnat în 2025.
În Pakistan se află a doua cea mai mare populație șiiță din lume (circa 15–20%). Tensiunile și conflictele dintre suniți și șiiți sunt frecvente.
În India, aproximativ 10–15% dintre musulmani sunt șiiți, mai ales în regiuni precum Lucknow și statul Uttar Pradesh.
Alte țări cu minorități șiiite sunt Afganistan (comunități hazare), Kuweit, Arabia Saudită (în special în est, zona Qatif), Turcia (aleviți – un grup apropiat de șiiți) și Tadjikistan – minorități izolate.

Rugăcine într-o moscheie șiită din Teheran. Sursa: www.aa.com.tr

Islamul șiit

     Islamul este a doua religie ca număr de adepți în lume, cu peste 1,9 miliarde de musulmani (2024), adică aproximativ 24% din populația globului. Islamul se împarte în două mari ramuri: sunismul (aproximativ 85–90% dintre musulmani) și șiismul (10–15%).
     Suniții își trag denumirea de la „Sunnah” – tradițiile și faptele profetului Mahomed. Ei cred că liderul comunității musulmane (califul) nu trebuie să fie neapărat un descendent al profetului, ci ales dintre cei mai vrednici credincioși. Islamul sunnit este mai descentralizat și nu are o autoritate religioasă supremă unică, ca în cazul șiismului.
În Orientul Mijlociu și Peninsula Arabică, Arabia Saudită – leagănul islamului, este majoritar sunnită (aproximativ 85–90%). Egiptul deasemenea este un stat majoritar sunnit (peste 90%), cu un rol central în teologia sunnită la Universitatea Al-Azhar din Cairo. În Iordania, Palestina, Siria și Liban suniții sunt o minoritate importantă.
În Africa de Nord, Marocul, Algeria, Tunisia, Libia și Mauritania sunt majoritar sunnite cu peste 95% din populație. Mai la Sud, în Nigeria, Senegal, Mali, Niger, Ciad, Sudan, Somalia au populații majoritar sunnite. În unele regiuni se practică o formă de islam sincretic, îmbinată cu tradiții locale.
În Asia Centrală și de Sud, Turcia este majoritar sunnită (peste 80%), precum și Uzbekistanul, Kazahstanul, Kârgâzstanul, Tadjikistanul, Turkmenistanul. În Pakistan și India – state cu populații musulmane importante, majoritatea sunt suniți. Bangladeshul este un stat aproape în totalitate sunnit (peste 90%).
În Asia de Sud-Est, Indonezia are cea mai mare populație musulmană din lume, în proporție de peste 85% sunnită. Malaezia și Brunei sunt state cu populație predominant sunnită. Thailanda și Filipine au comunități sunnite minoritare.
În Europa, Albania, Kosovo, Bosnia-Herțegovina au populații majoritar sunnite. Comunități mari ale lor există și în Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda, prin imigrarea din state musulmane.
În SUA și Canada există comunități sunnite formate prin imigrație din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Asia de Sud și Africa subsahariană. America Latină, Australia, Noua Zeelandă găzduiesc comunități sunnite mai mici, dar active, în special în marile orașe.

Moscheea Sfântă din Mecca Masjid al-Haram care găzduieşte Kaaba – cea mai mare şi mai importantă moschee din lume. Sursa: www.commons.wikimedia.org

Islamul sunit

     Iudaismul este una dintre cele mai vechi religii monoteiste ale lumii, cu origini în Orientul Apropiat, în urmă cu peste 3.000 de ani. Este religia tradițională a poporului evreu, bazată pe credința într-un singur Dumnezeu și pe respectarea legii divine (Tora), transmisă prin Moise. De-a lungul istoriei, poporul evreu a trecut prin perioade de exil, persecuții și migrații, ceea ce a influențat profund răspândirea geografică a iudaismului.
     Se estimează că în lume există aproximativ 15 milioane de evrei, ceea ce reprezintă sub 0,2% din populația globală. Majoritatea trăiesc în Israel și Statele Unite. Iudaismul nu este o religie prozelitistă (nu practică misionarismul). Evreii sunt atât un grup religios, cât și un popor cu o identitate etnică și culturală distinctă. Răspândirea iudaismului reflectă istoria Diasporei și a migrațiilor evreiești.
     Israelul este singura țară cu o majoritate evreiască, cu aproximativ 7 milioane de evrei (peste 70% din populația țării). Statul Israel este considerat centrul spiritual și cultural al iudaismului contemporan.
     Statele Unite ale Americii găzduiesc a doua cea mai mare comunitate evreiască din lume, cu aproximativ 5,5–6 milioane de persoane. Cele mai mari comunități se află în marile orașe: New York, Los Angeles, Miami, Chicago și Boston, și includ o mare diversitate de curente iudaice: ortodox, conservator, reformat și laic.
     În Europa, populația evreiască a scăzut semnificativ după Holocaust. Comunități importante rămân în Franța (aproximativ 450.000 – cea mai mare din Europa), Regatul Unit (250.000),
Germania, Belgia, Rusia, Ungaria, Olanda și Ucraina. În Europa de Est, multe comunități au fost distruse în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În Canada locuiesc aproximativ 330.000 de evrei, concentrați în orașele Toronto și Montreal.
În America Latină, Argentina are cea mai mare comunitate evreiască din regiune (circa 180.000). Alte țări cu comunități notabile sunt: Brazilia, Mexic, Uruguay și Chile.
În Africa, numărul evreilor este redus, în special după emigrarea masivă spre Israel. Comunități mici mai există în Africa de Sud, Maroc, Tunisia și Etiopia. Evreii etiopieni („Beta Israel”) au emigrat în mare parte în Israel.
În Asia, comunități istorice evreiești au existat în Iran, Irak, India (la Mumbai și Kochi), Turcia și Uzbekistan. Majoritatea evreilor asiatici au emigrat în Israel sau în Occident în secolul al XX-lea.
În Australia și Noua Zeelandă, comunitatea evreiască este mică (aproximativ 130.000 de persoane), dar activă, în special în marile orașe precum Sydney și Melbourne.


Citirea Torei într-o sinagogă. Sursa: www.yadyitzchok.org

Iudaismul 

     Budismul este una dintre marile religii ale lumii, fondată în India în secolul al VI-lea î.Hr. de către Siddhartha Gautama, cunoscut sub numele de Buddha ("Cel Trezit"). Nu este o religie în sensul tradițional, ci un sistem spiritual și filosofic care promovează eliberarea de suferință prin înțelegere, meditație și conduită etică. Doctrina centrală a budismului se bazează pe Cele Patru Adevăruri Nobile și Nobila Cale Octuplă.
     Budismul este împărțit în trei mari ramuri: Theravada (predominant în Asia de Sud-Est), Mahayana (în Asia de Est) și Vajrayana (în Tibet și regiuni învecinate).
     În prezent (2024), există între 480 și 520 de milioane de budiști în lume, ceea ce reprezintă aproximativ 6–7% din populația globală.
     China are cea mai mare populație budistă din lume, estimată la peste 240 de milioane, deși mulți se identifică și cu alte tradiții (taoism, confucianism). Budismul de tip Mahayana este dominant.
     Thailanda este una dintre cele mai budiste țări din lume, cu peste 90% din populație adeptă a budismului Theravada. La fel și Cambodgia, Laos și Myanmar (Birmania), unde budismul este religia dominantă.
     Sri Lanka este un centru istoric al budismului Theravada, cu aproximativ 70% din populație budistă.
     În Japonia, budismul Mahayana coabitează cu șintoismul. Majoritatea japonezilor practică o formă sincretică a ambelor religii.
     Vietnam are o populație majoritar budistă, de tradiție Mahayana, deși în practică se combină cu elemente taoiste și animiste.
     Coreea de Sud are o populație budistă importantă (circa 15–20%), alături de creștini și necredincioși. Budismul coreean aparține tot ramurii Mahayana.
     Tibetul este centrul spiritual al budismului Vajrayana (tibetano-mongol), reprezentat de figura Dalai Lama. Această tradiție este practicată și în Mongolia, Bhutan, Nepal și în unele regiuni din Rusia (Buriatia, Tuva, Kalmykia).
     În India, locul de origine al budismului, religia a cunoscut un declin istoric, dar rămâne prezentă în state precum Sikkim, Arunachal Pradesh, Ladakh și printre daliții convertiți (în special în Maharashtra).
     În Occident (Statele Unite, Canada, Europa), budismul s-a răspândit prin imigrație și interes cultural, dar numărul practicanților activi rămâne redus (circa 1–3% din populație). Totuși, influența budismului în psihologie, meditație și stil de viață este semnificativă.

Meditația unui călugăr în templul budist. Sursa: Adobe Stock

Budismul 

     Budismul tibetan (numit și lamaism) este o ramură a budismului care s-a dezvoltat în Tibet și în regiunile învecinate din Himalaya. El aparține marii tradiții Mahayana, dar include și elemente din Vajrayana – o formă de budism ezoteric, cunoscută și sub numele de „Calea Diamantului”. Această tradiție pune accent pe ritualuri sacre, meditație profundă, mantre, simbolism tantric și pe relația strânsă dintre maestru (lama) și discipol.
     Budismul a fost introdus în Tibet în secolul al VII-lea, în timpul regelui Songtsen Gampo, și s-a consolidat în secolele următoare. O figură esențială a fost Padmasambhava (numit și Guru Rinpoche), considerat întemeietorul budismului tibetan. De-a lungul timpului, această formă de budism a absorbit și influențe locale, inclusiv din religia animistă tibetană numită Bön.
     Budismul tibetan este organizat în patru mari școli:
Nyingma – cea mai veche, întemeiată pe învățăturile lui Padmasambhava.
Kagyu – accentuează practica meditației și transmiterea orală.
Sakya – importantă mai ales în Evul Mediu tibetan.
Gelug – cea mai recentă și influentă, fondată de Tsongkhapa. Din această școală provine figura Dalai Lama, lider spiritual și politic al Tibetului.
     Dalai Lama este considerat o manifestare a compasiunii și un bodhisattva reîncarnat. Se practică reîncarnarea liderilor spirituali, numiți tulkus. Practicile tantrice includ utilizarea de mandale, mantre, thangka (picturi sacre) și yoga tibetană. Accentul cade pe atingerea iluminării în această viață, folosind metode avansate și inițieri spirituale.
     Budismul tibetan este practicat în Tibet (regiune autonomă a Chinei), unde este religie tradițională, deși restricționată de guvernul chinez. Bhutanul este singura țară unde budismul Vajrayana este religie oficială. Lamaismul mai este răspândit în Nepal (în special în regiunile Himalayei și Kathmandu) în  India (Ladakh, Sikkim, Dharamsala – unde trăiește Dalai Lama în exil), Mongolia și unele regiuni din Rusia. În occident lamaismul atrage tot mai mulți practicanți prin centre de meditație și învățături spirituale.

Dalai Lama intrând într-un templu tibetan, 24 mai 2023. Fotografie de T. Choejor, Sursa:www.DalaiLama.com

Budismul tibetan

     Șintoismul (sau shinto) este religia tradițională a Japoniei, având origini străvechi, anterioare budismului. Numele „Șinto” („Shin-tō”) înseamnă literal „Calea Zeilor” și desemnează un sistem religios politeist, bazat pe venerarea kami – spirite sau divinități ale naturii, strămoși venerați și forțe sacre care animă lumea.
     Șintoismul nu are un fondator, dogme stricte sau scripturi sacre canonice, dar este profund legat de identitatea culturală japoneză. Se practică mai ales prin ritualuri, festivaluri (matsuri), purificări și rugăciuni în sanctuare.
     Forme de șintoism sunt: șintoismul popular (practicat de oameni în viața cotidiană), șintoismul de stat (promovat în perioada imperială (1868–1945), când împăratul era considerat descendent direct al zeiței Amaterasu), șintoismul sectar (ramuri apărute în secolul al XIX-lea, uneori cu elemente mistice) și șintoismul imperial (centrat pe cultul împăratului și al familiei imperiale).
     Japonia este aproape singura țară în care șintoismul este practicat în mod semnificativ. Aproximativ 70–80% din populația japoneză participă la ritualuri șintoiste, deși mulți se consideră și budiști, practicând ambele religii. Există peste 80.000 de sanctuare (temple) șintoiste (jinja) în Japonia.
     Diaspora japoneză a dus la existența unor comunități restrânse de practicanți ai șintoismului în Hawaii și alte părți ale Statelor Unite, Brazilia, Peru, Canada și Australia unde trăiesc comunități de origine japoneză. În afara Japoniei, șintoismul nu este o religie care practică misionarismul  (nu caută să convertească), deci nu are o prezență internațională activă comparabilă cu alte religii mari.

Marea Ceremonie de Purificare – ritual șintoist străvechi care are loc în fiecare an, pe 30 iunie și 31 decembrie. Sursa: www.dazaifutenmangu.or.jp

Șintoismul

     Hinduismul este una dintre cele mai vechi religii ale lumii, cu o istorie de peste trei mii de ani. Este religia majoritară în India și are o profundă influență asupra culturii, filosofiei și modului de viață din Asia de Sud. Hinduismul este o religie politeistă și panteistă, caracterizată printr-o mare diversitate de credințe, practici și tradiții. Nu are un fondator unic și nici un text sacru exclusiv, deși scrieri precum Vedele, Upanișadele, Bhagavad Gita și Ramayana sunt fundamentale.
     Hinduismul promovează conceptele de karma (legea cauzei și efectului), reîncarnare (samsara), moksha (eliberarea din ciclul vieții) și respectul față de toate formele de viață.
     Hinduismul are aproximativ 1,2 miliarde de adepți în lume, ceea ce reprezintă aproximativ 15% din populația globală. Este a treia cea mai mare religie a lumii, după creștinism și islam.
     India este patria hinduismului și țara cu cea mai mare populație hindusă de peste 1 miliard de persoane (circa 80% din populația țării). Nepal este a doua țară ca procentaj de hinduși – aproximativ 80–85% din populație, fiind și religie oficială. În statele vecine, Bangladesh, Sri Lanka și Pakistan comunitățile hinduse sunt minoritare.
     Datorită migrației, hinduismul este prezent și în multe alte regiuni. În Asia de Sud-Est, Bali este singura regiune din Indonezia cu majoritate hindusă, iar Malaysia și Singapore – au comunități hinduse indiene semnificative.
     În Europa, Regatul Unit are cea mai mare comunitate hindusă de pe continent cu peste 800.000 de persoane, în special la Londra. În Olanda, Germania și Franța sunt comunități mai mici de origine indiană și surinameză.
     Adepți ai hinduismului în SUA sunt aproximativ 2–2,5 milioane, iar în Canada – circa 800.000. În America Latină, Trinidad și Tobago, Guyana și Surinam au importante comunități hinduse, urmași ai lucrătorilor indieni aduși în perioada colonială. În Australia și Noua Zeelandă, comunități hinduse sunt în creștere, mai ales în marile orașe – Sydney, Melbourne, Auckland.

Sărbătoarea „Har Ki Pauri” (pașii Domnului) pe malul râului Gange în orașul Haridwar. Sursa: www.wandersky.in

Hinduismul

     Confucianismul este o tradiție filozofico-religioasă originară din China, întemeiată pe învățăturile lui Confucius (Kong Fuzi, cca 551–479 î.Hr.). Nu este o religie în sensul clasic, ci mai degrabă un sistem etic, moral și social care a influențat profund cultura, politica și educația în Asia de Est timp de peste două milenii.
     Confucianismul pune accent pe virtute personală (ren – umanitate, bunătate), respectul față de părinți și strămoși (xiao – pietate filială), importanța educației, armonia socială și ordinea ierarhică în familie și societate. Deși astăzi confucianismul nu este o religie practicată formal cu ritualuri zilnice de mase largi, el rămâne o forță culturală și spirituală prezentă în viața a circa 150 de milioane de oameni.
     China este patria confucianismului. Deși în perioada comunistă influența sa a fost diminuată, valorile confucianiste au fost reabilitate în ultimele decenii, mai ales ca bază morală națională. Se manifestă mai mult ca filozofie de viață și cod etic, influențând familia, educația, respectul față de autoritate și valorile tradiționale.
     În Coreea de Sud, confucianismul a fost adoptat ca doctrină de stat în timpul dinastiei Joseon (1392–1897). Chiar dacă azi majoritatea sud-coreenilor nu se declară confucianiști, valorile confucianiste sunt adânc înrădăcinate în cultura și sistemul educațional, în special în structura familiei, respectul față de vârstnici și importanța studiului.
     Și în Japonia, confucianismul a fost adoptat în Japonia în perioada medievală, influențând profund codul samurailor (bushido) și sistemul de învățământ. Azi în țară confucianismul este parte din fundalul moral și educațional al societății.
     Tradiții confucianiste în educație și în viața de familie sunt frecvente în Vietnam, Taiwan, Singapore și regiuni cu diasporă chineză (în Malaezia, Indonezia, Thailanda, SUA, Canada etc.)