I. Structura rădăcinii. Secţiune prin rădăcină (epiderma, scoarţă, cilindrul central, măduvă). Structura vârfului de rădăcină (scufia, zona de creştere, zona absorbantă). 
II. Tipuri de rădăcini (pivotante, rămuroase, firoase)

    Rădăcina unei plante tinere, aflate în creștere are o structură primară, adică nemodificată secundar (fără țesuturi lemnoase sau îngroșări). Aceasta este organizată în concentrice de țesuturi, fiecare cu rol specific.
Straturile principale ale rădăcinii (de la exterior spre interior):
1. Epiderma
2. Cortexul (scoarța primară)
3. Endoderma
4. Țesutul conducător (cilindrul central: floem + xilem)
     Epiderma – stratul exterior. Caracteristici:
• Este formată din un singur strat de celule vii, fără cuticulă.
• Se mai numește rizodermă, în cazul rădăcinii.
• Nu are stomate (spre deosebire de epiderma frunzei sau tulpinii).
Roluri:
• Absorbția apei și a sărurilor minerale din sol (prin osmoză și transport activ)
• La nivelul ei se formează perișorii absorbanți, care sunt prelungiri ale unor celule epidermice, măresc suprafața de absorbție și sunt esențiali în nutriția plantei.

Structura primară a rădăcinii. 1. Epiderma. Imagine © Cartdidact

Structura primară a rădăcinii. Epiderma

     În structura primară a rădăcinii, scoarța (numită și cortex) este al doilea strat, aflat între epidermă și endodermă. Este formată din mai multe rânduri de celule parenchimatice și are roluri esențiale în transport, depozitare și protecție.
     Caracteristici:
• Formată din celule parenchimatice (țesut fundamental).
• Celulele au spații intercelulare mari pentru aerisirea țesuturilor.
• În unele cazuri, poate conține amidon sau alte substanțe de rezervă.
     Rolurile scoarței:
1. Transportul apei și sărurilor minerale către vasele conducătoare (prin flux apoplastic și simplastic);
2. Depozitare de substanțe nutritive (amidon);
3. Aerisire – permite schimbul de gaze între interiorul și exteriorul rădăcinii;
4. Protecție a cilindrului central (țesuturile conducătoare).

Structura primară a rădăcinii. 2. Scoarța. Imagine © Cartdidact

Scoarța primară a rădăcinii 

     Cilindrul central (numit și stele) este partea cea mai internă a rădăcinii și conține țesuturile conducătoare esențiale pentru transportul apei, sărurilor și substanțelor organice în plantă. Este înconjurat de endodermă și susține funcția de conducere și formare a țesuturilor secundare la plantele mature.
     Componentele cilindrului central:
1. Periciclu
    • Stratul imediat sub endodermă format din celule vii
    • Are rol important în formarea rădăcinilor laterale și țesuturilor secundare (cambiu, felogen).
2. Xilem (lemn)
    • Țesut conducător de apă și săruri minerale;
    • Celule moarte, cu pereți îngroșați;
    • Se află în formă de stea la plantele dicotiledonate.
3. Floem (liber)
    • Țesut conducător de substanțe organice (glucoză, aminoacizi) cu celule vii;
    • Se găsește între brațele xilemului.
4. Țesut fundamental (uneori) – între xilem și floem.
     Rolul cilindrului central:
    • Conducerea sevei brute (xilem) și sevei elaborate (floem);
    • Inițierea ramificării rădăcinii;
    • Formarea țesuturilor secundare în cazul plantelor perene.

Structura primară a rădăcinii. 3. Cilindrul central. Imagine © Cartdidact

Cilindrul central al rădăcinii 

În structura primară a rădăcinii, măduva nu este prezentă în mod tipic la dicotiledonate. Totuși, la monocotiledonate, poate apărea o zonă centrală parenchimatică care seamănă cu măduva, dar nu are același rol și importanță ca în tulpină.
     Dicotiledonate:
• Nu au măduvă în rădăcină.
• Centrul rădăcinii este ocupat de xilem în formă de stea.
• Între brațele xilemului se află floemul.
• Nu există spațiu liber în mijloc – țesuturile conducătoare ocupă centrul.
     Monocotiledonate (ex: porumb):
• Au o regiune centrală parenchimatică, asemănătoare unei măduve.
• Țesuturile conducătoare (xilem și floem) formează un inel în jurul acestei zone.
• Măduva este formată din parenchim și poate depozita substanțe.

Structura primară a rădăcinii. 4. Măduva. Imagine © Cartdidact

Măduva

     Vârful rădăcinii este zona specializată care permite creșterea în lungime a rădăcinii și explorarea solului. Pentru a se proteja în timpul pătrunderii prin sol, vârful rădăcinii este acoperit de o structură numită scufie sau caliptra.
     Caracteristici:
• Este o structură conică, alcătuită din celule parenchimatice moi.
• Se află la extremitatea rădăcinii, acoperind zona meristematică.
• Celulele sale se uzează și se regenerează continuu.
• Conține celule specializate în perceperea gravitației (statolite).
     Roluri:
1. Protecție – acoperă vârful rădăcinii și protejează celulele meristematice de frecarea cu particulele de sol;
2. Orientare gravitațională – contribuie la geotropismul pozitiv al rădăcinii (creșterea în jos);
3. Lubrifiere – celulele sale produc mucilagiu (substanță gelatinoasă) care ajută la pătrunderea ușoară prin sol.
     Zonele vârfului rădăcinii (de la exterior la interior):
1. Scufia (caliptra) – protejează vârful;
2. Zona meristematică – diviziune activă a celulelor;
3. Zona de alungire – celulele cresc în lungime;
4. Zona de diferențiere (maturare) – apar perișorii absorbanți,

Structura vârfului de rădăcina. 5. Scufia. Imagine © Cartdidact

Structura vârfului rădăcinii. Scufia

     Vârful rădăcinii este specializat în creștere și absorbția apei și a sărurilor minerale din sol. Acesta este împărțit în mai multe zone funcționale, fiecare cu rol clar în dezvoltarea plantei.
     Zona de creștere (de diviziune și alungire) este formată din:
a) Zona meristematică (de diviziune celulară)
    • Se află imediat deasupra scufiei (caliptra).
    • Conține celule meristematice care se divid activ.
    • Asigură creșterea în lungime a rădăcinii.
b) Zona de alungire
    •Celulele rezultate din meristem încep să crească în lungime.
    • Această alungire împinge vârful rădăcinii mai adânc în sol.

Zona de creștere a rădăcinii

     Vârful rădăcinii este specializat în creștere și absorbția apei și a sărurilor minerale din sol. Acesta este împărțit în mai multe zone funcționale, fiecare cu rol clar în dezvoltarea plantei.
     Zona absorbantă (zona de diferențiere)
• Se află deasupra zonei de alungire.
• Aici celulele se specializează (se diferențiază).
• Apar perișorii absorbanți – prelungiri ale celulelor epidermice.
• Este principalul loc de absorbție a apei și sărurilor minerale din sol.

     Roluri esențiale ale zonelor de creștere și absorbție a rădăcinii:
• Meristematică  – Diviziunea celulelor (creștere);
• Alungire – Creșterea în lungime a celulelor;
• Absorbantă – Absorbția apei și mineralelor.

Zona absorbantă a rădăcinii

     Rădăcinile pot fi clasificate în funcție de formă și ramificare, iar cele mai frecvente tipuri sunt: pivotante, rămuroase și firoase.
     1. Rădăcina pivotantă
• Este formată dintr-o rădăcină principală groasă care pătrunde adânc în sol.
• Din ea pornesc rădăcini laterale mai subțiri.
• Este tipică pentru dicotiledonate.
   Exemple: morcov, pătrunjel, fasole.

     2. Rădăcina rămuroasă
• Rădăcina principală este prezentă, dar formează multe ramificații bogate.
• Sistemul radicular este dezvoltat lateral.
• Ajută la fixarea solidă în sol.
   Exemple: viță-de-vie, măr, nuc.

     3. Rădăcina firoasă (adventivă)
• Nu există o rădăcină principală evidentă.
• Este formată din mai multe rădăcini subțiri, de lungimi și grosimi egale.
• Apare frecvent la monocotiledonate.
   Exemple: grâu, porumb, ceapă.