CONSTITUIREA STATELOR INDEPENDENTE LATINO-AMERICANE

Coloniile Spaniei și Portugaliei. Răscoala lui Toussaint-Louverture (1783). Centre ale mișcării de eliberare națională. Hidalgo (1810-1811). Morelos (1811-1813). San-Martin (1817-1822). Bolivar (1821-1825). Anii proclamării independenţei. Hotare (1829). Teritorii rămase colonii.

     Revoluția haitiană este singura în istorie revoltă victorioasă a sclavilor, care a avut loc în colonia franceză Saint-Domingue în 1791-1803, în urma căreia colonia (care și-a schimbat numele în Haiti) a câștigat independenţă.
     În 1791, sub influiența Revoluției franceze, unii lideri locali au considerat că Declarația Drepturilor omului și cetățeanului garantează drepturi egale oamenilor de diferite rase. Sclavii s-au răsculat și au devastat peste 280 de plantații și au ucis 2000 de oameni albi. În aprilie 1792 Franța a abolit sclavia în colonii, dar titoși a trimis o misiune pe insulă pentru potolirea răscoale. A urmat interveție Angliei și Spaniei care au restabilit sclavia.
     Răscoala a luat o nouă amploare sub conducerea unui fost scav Toussaint Louverture. În rezultatul unor lupte grele, în 1798, noii colonizatori au fost alungați. Francezii au revenit, dar nu au recunoscut schimbările cardinale care au avut loc pe insulă. În 1801, Saint-Domingue și-a proclamat Constituția în care s-a declarat autonomă în cadrul Republicii Franceze și l-a numit guvernator pe viață pe Louverture. Napoleon nu a recunoscut Constiruția și a trimis o expediție militară sub comanda cumnatului său Charles Leclerc. Toussaint Louverture a fost arestat și trimis în Franță unde în scurt timp a murit.
     Răscoala a continuat cu o nouă amploare sub conducerea lui Jean-Jacques Dessalines. Cu ajutorul englezilor, francezii au fost strâmtorați în partea de est a insulei. La 1 ianuarie 1804 Saint-Domingue și-a declarat independență și și-a reîntors numele băștinaș Haiti. A urmat un masacru al populației albe în care au fost ucise între 3 și 5 mii de persoane. Ca urmare, doar mulații și negrii au rămas pe insulă.
     Haiti a devenind prima din lume republică independent a populației de culoare și prima națiune din emisfera vestică care a obținut independența printr-o revoltă a sclavilor.

Atacul și cucerirea Crête-à-Pierrot (4 - 24 martie 24, 1802). Ilustrație originală de Auguste Raffet, gravură de Ernst Hébert.

Revoluția Haitiană (1791-1804)

     Coloniile europene din America Latină s-au format ca urmare a Marilor descoperiri geografice de la  începutul sec. al XVI-lea, când puteri europene precum Spania, Portugalia, Franța, Țările de Jos și Marea Britanie au început să exploreze și să cucerească teritoriile din Lumea Nouă.
     Spania controla cea mai mare parte a Americii Latine: Mexic (Noua Spanie), America Centrală (Guatemala, Honduras, Nicaragua, Panama), Anzii (Peru, Bolivia, Ecuador, Chile), Rio de la Plata (Argentina, Paraguay, Uruguay), Insulele Caraibe etc. 
     Portugalia, dinn 1494, prin Tratatul de la Tordesillas, a primi controlul asupra părții de est a Americii de Sud. Colonia sa principală era Brazilia – teritoriu cu numeroase centre de minerit și de producere de zahăr și cafea. Importul de sclavi africani a jucat un rol cheie în economia coloniei.
     Alte state europene aveau posesiuni mai modeste. Franţa domina Haiti (Saint-Domingue) și Guyana Franceză. Olanda - zone mici din Caraibe și Surinam, important centru de producerea zahărului și a comerțului cu sclavi. Anglia avea în posesie Jamaica, capturată din Spania în 1655, Belize (Honduras) și Guyana Britanică.
     Stăpânirea colonială europeană în America Latină a continuat până la începutul secolului al XIX-lea, când au avut loc revoluțiile pentru independență. Până în 1825, majoritatea țărilor din regiune și-au câștigat independența față de Spania și Portugalia.

Africanii captivi îmbarcați pe navă în apropierea Coastei Sclavilor pentru comerțul transatlantic cu sclavi. Gravură anonimă, anii 1880.

Coloniile europene din America Latină