EUROPA DE SUD-EST ÎNAINTE ȘI DUPĂ CONGRESUL DE LA  BERLIN (1878)

Redeschiderea Problemei Orientale. Războiul ruso-româno-turc. Pacea de la San Stefano. Congresul de la Berlin (1878). Schimbări teritoriale: România, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Bpsnia-Herțegovina, Grcia.

      Declanșarea crizei s-a produs odată cu izbucnirea răscoalei antiotomane din Bosnia și Herțegovina, în anul 1875. A urmat răscoala bulgarilor din regiunea Stara Zagora. Comitetul bulgar de sub conducerea lui Hristo Botev aflat în România, a decis să-și sprijine frații și un detașament bulgar a trecut la sud de Dunăre în mai 1876. Cu toate acestea, răscoala a fost înfrântă și participanții la ea crunt reprimați. Aproape 30 de mii de bulgari au fost uciși. Represaliile sângeroase au indignat opinia publică internațională și astfel, problema bulgară s-a transformat în una europeană.
      În contextul creat de cele două răscoale, Serbia a încheiat în iunie 1876 un tratat cu Muntenegru și au declarat război Imperiului Otoman. Operațiunile militare au decurs nefavorabil pentru tabăra aliaților creștini și, în curând, la 1 septembrie, trupele otomane au ajuns până la Belgrad. Sârbii au apelat la ruși, care au trimis un ultimatum Porții cerându-i să înceteze operațiunile militare. La 2 noiembrie 1876 s-a încheiat un armistițiu revenindu-se la situația dinainte de război. Muntenegrenii au continuat războiul cu turcii la o scară redusă.
      La Conferința de la Constantinopol, Rusia a cerut autonomie pentru popoarele din Balcani. Răspunsul sultanului Abdul Hamid a fost promulgarea unei Constituții, în 1876, care avea însă să nemulțumească pe toată lumea. România, bunăoară, era considerată “provincie privilegiată”. Rusia a început pregătirile pentru mult doritul război care să-i refacă supremația în zonă. În prealabil, la Reichstadt, cancelarul Gorceakov și ministrul austro-ungar Andrassy au convenit asupra neutralității austro-ungare în conflict, poziție recompensată cu viitoarea anexare a Bosniei și Herțegovinei de către Habsburgi. După discuții la Livadia și București s-a încheiat la 4 aprilie 1877 o convenție ruso-română, care dădea practic mână liberă Rusiei pentru a declanșa răsboiului.

Voluntarii bulgari ]n frunte cu Hristo Botev trec Dunărea lângă Kozlodui, 17 mai 1876. Tablou de Dimitar Giudjenov, 1949

Redeschiderea Problemei  Orientale (1875-1876)

      Rusia a declarat război Turciei la 12 aprilie 1877, când și-a început deplasarea armatei, prin România, spre Balcani. România și-a proclamat independența de stat la 10 mai 1877, în urma declanșării operațiunilor militare și a intrării în război la 24 aprilie. Deși inițial rușii au evitat să colaboreze cu armata română, în fața opririi ofensivei lor la Plevna și în pasul Șipka, Marele Duce Nicolae a adresat o telegramă Principelui Carol, cerându-i sprijinul militar și trecerea Dunării de către armata română. În urma efortului militar comun, Plevna a fost ocupată și la 3 ianuarie 1878, Imperiul Otoman a cerut pacea. La conflict a mai participat Serbia din 14 decembrie 1877 și Muntenegru. 
      Vezi harta interactivă Războiul de Independență al României (1877-1878).

Prezentarea captivului Osman pașa împăratului Alexandru al II-lea în ziua cuceririi Plevnei (în centru principile Carol al României). Tablou de N. Dmitriev-Orenburgsky, 1887.

Războiul ruso-româno turc (1877-1878)

      La 8 ianuarie 1878, în uram unei rapide ofensive peste Balcani, armata rusă a cucerit Adrianopolul, punând astfel în pericol capitala imperiului, orașul Constantinopol. Turcia s-a văzut nevoită să ceară pace. Sub amenințările Angliei și Austro-Ungariei, Rusia a acceptat armistițiul și semnarea unui tratat de pace.
      Pacea de la San Stefano, din martie 1878, recunoștea independența României, Serbiei și Muntenegrului. Bosnia și Herțegovina urmau să devină o provincie autonomă. Bulgaria urma să fie transformată într-un stat autonom sub protectoratul Rusiei, care lăsa aici o armată de 50 mii de ostași pentru un timp de 2 ani. Basarabia de Sud a fost reanexată la Rusia, care ceda României Dobrogea.
      Puterile europene, în special Anglia și Austro-Ungaria, erau nemulțumite de întărirea Rusiei în Balcani. Ele au amenințat țarul cu un nou război, cerând revizuirea păcii de la San Stefano la un nou congres internațional.

Semnarea tratatului de pace de la San-Stefano. Gravură anonimă, 1878

Pacea de la San Sfefano

      Conform Tratatul de pace de la Berlin, din iulie 1878, puterile europene au recunoscut independența de stat a României proclamată prin actul de la 9 (10) mai 1877 în hotarele care confirmau pierderea Basarabiei de Sud și restituirea Dobrogei.  Serbia și Muntenegru de asemenea au fost recunoscute state independente, în hotare mai restrânse decât prevedea tratatul de la San Stefano. Prima și-a extins teritoriile doar în sud cu orașul Nis, iar cea de a doua în nord.
      Bulgaria a fost împărțită în două părți: cea de nord - stat vasal al Imperiului Otomani iar partea de sud, Rumelia - provincie turcească.
      Anglia, în schimbul susținerii diplomatice a Turciei, a obținut insula Cipru. Austro-Ungaria a dislocat trupe militare în Bosnia și Herțegovina și astfel a luat sub controlul său navigația pe Dunăre.