Confederația Germană. Zollverein. Războiul Danez (1864). Anexarea Schleswig și Holstein. Războiul austro-prusac (1866). Confederația Germană de Nord. Războiul franco-german (1870-1871). Anexarea Alsaciei și Lorenei. Imperiul German (1871).

Stema Confederației Germane / Deutscher Bund (1815-1866).

Confederația Germană

Caricatură contemporană despre barierele vamale (ca o pădure) între numeroasele state mici din Germania. Revista „Fliegende Blätter“, München, 1848.

Uniunea Vamală Germană (Zollverein)

      În noiembrie 1863, regele Danemarcei, cu câteva zile înainte de moartea sa, a anunţat că extinde Constituţia regatului asupra provinciilor Schleswig şi Holstein, populate majoritar de germani. Aceasta a stârnit un puternic val de nemulţumire în toate statele germane. Neutralizând diplomatic Anglia şi Rusia, state-garante ale integrităţii Danemarcei, armatele prusiene şi austriece au ocupat aceste provincii. Învinsă doar în trei luni, Danemarca, a cerut pace. Conform tratatului de la Viena (oct. 1864), Prusia a anexat Schleswig-ul, iar Austriei i-a revenit Holstein-ul.

Atacul infanteriei prusace în bătălia de la Dybbol (1864). Tablou de Richard Knötel (1857-1914).

Războiul Danez (1864)

      Cea de a doua etapă a unificării Germaniei urma să decidă soarta rivalităţii austro-prusiene. Bismarck a pregătit minuţios izolarea diplomatică a Habsburgilor, luându-i de data aceasta drept aliaţi pe italieni. Pretextul folosit a fost oferit de rivalitatea în problema teritoriilor anexate de la Danemarca. Învinuirile reciproce au dus la decretarea mobilizărilor militare în cele două state.
      În conformitate cu planul feldmareşalului von Moltke, în timp de trei zile au fost ocupate Saxonia, Hanovra şi Hessen-Kassel. Soarta războiului a decis-o victoria armatelor prusiene în bătălia de la Sadowa (3 iulie 1866). Regele Wilhelm a ordonat ofensiva spre Viena, pregătirea paradei militare şi umilirea Austriei. Bismarck, intrând în conflict cu generalii şi chiar cu monarhul, a ameninţat cu demisia şi a obţinut oprirea ofensivei. Prusia a anexat Hanovra şi alte câteva mici state, dar nu a umilit Austria, care a fost exclusă din procesul unificării naționale germane.

Bătălia de la Königgrätz (Sadowa), 1866. Tablou de  Christian Sell (fragment).

Războiul austro-prusac (1866)

      După războiul cu Austria, conform tratatului de pace de la Praga (23 aug. 1866), a fost lichidată Confederaţia Germană. În locul acesteia s-a constituit Confederaţia Germană de Nord sub egida Prusiei, cuprinzând teritoriile de la nord de râul Main. Austria era exclusă pentru totdeauna din procesul unificării germane.
      În august 1866, reprezentanţii a 22 de state au semnat cu Prusia tratate privitoare la formarea Confederaţiei Germane de Nord []. Aceasta era o puternică formaţiune sub egida Prusiei, cu o populaţie de peste 30 mil. de oameni. Adunarea Constituantă a reprezentanţilor statelor confederaţiei a elaborat Constituţia noii formaţiuni, intrată în vigoare de la 1 iulie 1867.  Supremaţia Prusiei a fost fixată legislativ prin consacrarea regelui Prusiei drept preşedinte al Confederaţiei, iar a lui Bismarck — drept ministru-preşedinte şi prin dominarea prusienilor în Camera superioară a legislativului. Armatele majorităţii statelor treceau sub comanda Statului Major de la Berlin.

Deschiderea ceremonială a Reichstagului constitutiv nord-german în Palatul Regal, Berlin (24 febr. 1867). Tablou de H. Scherenberg, Leipziger Illustriete Zeitung, 1867.

Confederația Germană de Nord

      După războiul cu Austria, afară de aceasta, state germane independente au rămas Bavaria, Würtemberg, Baden şi Hessen-Darmstadt, cu o populaţie de circa 8 mil. de locuitori, dar şi acestea aveau tratate de alianţă politică şi militară cu Prusia. În ultima etapă a unificării, urma alipirea lor, dar piedica principală în realizarea acestui plan o prezenta Franţa.
      Napoleon al III-lea, cu toate că a mediat pacea între Prusia şi Austria, a înţeles prea târziu cât de periculoasă este pentru Franţa unificarea şi ascensiunea germanilor. În ciuda crizei interne a celui de-al doilea Imperiu, împăratul insista asupra unui mare război, cu pretinse şanse de izbândă, care ar fi aplanat şi conflictele interne. Şi de această dată Bismarck a avut succes. Franţa a fost izolată diplomatic şi a rămas fără aliaţi. Ambele părţi erau interesate în declanşarea războiului. Pentru Bismarck era însă important ca acesta să fie declarat de Franţa. Drept pretext a fost folosit conflictul în problema succesiunii la tronul Spaniei. 
      În timp ce Franţa începea mobilizarea, Prusia concentrase deja la hotare o puternică armată de aproape 500.000 soldaţi. Ofensiva rapidă a trupelor germane a adus la ruperea legăturii între cele două armate franceze. Mareşalul Bazaine cu 200.000 de soldaţi a fost blocat în cetatea Metz, iar armată lui Mac Mahon, în care era şi Napoleon al III-lea, cu un efectiv de aproape 100.000 de soldaţi a fost înconjurată şi a capitulat la Sedan.
După căderea celui de-al doilea Imperiu Francez, germanii au blocat Parisul. La 18 ianuarie 1871, în Sala oglinzilor din Palatul de la Versailles, regele Prusiei Wilhelm a fost declarat împărat al Imperiului German. Unificarea naţională a fost definitivată. Germania a devenit unul dintre factorii politici cei mai importanţi în perioadele istorice care au urmat.