Răscoala iconoclastă (1566) și luptele ghezilor. Oprații militare (1567-74). Ducele de Alba și Wilhelm de Orania. Țarile de Jos spaniole. Uniunea de la Arras. Unia de la Utrecht. Țările de Jos (1609-1648)

Răscoala iconoclastă s-a manifestat printr-un șir de revolte îndreptate împotriva bisericilor romano-catolice în mai multe zone din Flandra în 1566. Aceasta a servit drept prolog la Războiul de optzeci de ani sau Revoluția Olandeză, în urmă căreia a luat naștere un nou stat modern Republica celor Șapte Provincii Unite ale Țărilor de Jos.
        Pe 22 august, revoltele, în majoritate calviniste, au cuprins orașul Anvers. Cu toate acestea, în Luxemburg și Artois s-au format grupuri de miliție care s-au opus pogromurilor. În timpul răscoalei s-au produs pagube la 5.500 de biserici și mănăstiri. După ce statholder-ul Margareta de Parma a anunțat pe 25 august suspendarea Inchiziției și legalizarea calvinismului, răscoala a început să scadă. Totuși, expediția de pedeapsă a ducelui de Alba, care a urmat anul următor, a zguduit din nou țara.

Revolta iconoclastă calvinistă din 20 august 1566 la Anvers. Tablou de Frans Hogenberg. Sursa: Geschiedeniswerkplaats Dynamiek en stagnatie. Noordhoff Uitgevers.

Răscoala iconoclastă (Beeldenstorm) din 1566

        După începutul și prima etapă a războiului dintre provinciile răsculate și armata spaniolă, ultima a intrat în faliment și nu era plătită. Soldații au trecut la numeroase cazuri de jafuri, care au culminat cu prădarea orașului Antwerp și uciderea a aproximativ 8,000 de oameni. Ca răspuns, provinciile Țărilor de Jos, inclusiv cele catolice, au negociat un tratat intern, numit Pacificarea de la Ghent, în care au căzut de acord asupra toleranței religioase, încetării luptei interne și necesitatea continuării luptei comune împotriva spaniolilor. 

Leul Olandez. Harta provinciilor rebele de Claes Janszoon Visscher, 1609, Amsterdam.

Tratatul (Pacificarea) de la Ghent  (1576)

        Aliații catolici din Sud (Belgia de acum , dar nu în întregime), nemulțumiți de calvinismul agresiv al statelor din Nord, dar și cointeresați prin aurul spaniol, în 1579, doar la trei ani după Pacificarea de la Ghent, rup alianța și semnează Uniunea de la Arras, prin care se declarau loialii regelui Spaniei. Această uniune a însemnat sfârșitul cooperării pentru independență a celor Șaptesprezece Provincii.

Captura lui Den Briel,  1572 (scenă din timpul războiului ghezilor). Tablou de Anthonie Waldorp, 1862

Uniunile de la Arras (1579)

        Acțiunea Uniunii de la Arras de închinare spaniolilor a provocat, în același an, răspunsul statelor calviniste de ași consolida forțele într-o nouă Uniune, numită cea de la Utrecht, sub conducerea lui Wilhelm de Orania. Orașele mai bogate precum Brugge, Gent, Bruxelles și Anvers, au aderat și ele la Uniunea de la Utrecht.

Atacul spaniol asupra unui sat flamand. Tablou de Peter Snayers (1592-1667).

Uniunea de la Utrecht (1579)

     La etapa finală a revoluției olandeze a fost semnat Tratatul de pace de la Munster între Spania și Țările de Jos la 30 ianuarie 1648. Acest eveniment este considerat unul dintre cele mai semnificative din istoria Olandei, deoarece a recunoscut independență celor șapte Provinciilor Unite față de Sfântul Imperiu Romano-German. Alte provincii în zonele cunoscute acum sub numele de Belgia și Luxemburg, rămase sub stăpânire habsburgică, au fost numite Țările de Jos de Sud.
     Tratatul de la Munster este parte a Tratatului de la Westfalia, care a pus capăt Războiului de 30 de ani și revoluției din Țările de Jos.