ANGLIA, SCOȚIA și IRLANDA în sec. al XVII-lea

Războiul civil englez (1642-1651, pe etape). Proclamarea Commonwealth-ului Angliei Cucerirea Irlandei.  Campania în Scoția (1650-51). Războiului anglo-neerlandez (1652-1654). Restaurația Stuarților (1660). Revoluția glorioasă (1688).

        La începutul anului 1642, încălcând tradiția, regele cu 400 de soldați a intrat în Camera Comunelor pentru a aresta liderii parlamentului. Cei acuzații, fiind preveniți din timp, s-au adăpostit în City. La intrarea regelui, doar un deputat a îngenunchiat, restul rămânând în picioare în semn de protest. Înfuriat, Carol a părăsit Londra, plecând  spre nord la Nottingham, unde a ridicat stindardul regal pe care scria ”Dați Cezarului ce-i a Cezarului”. A început primul război civil (1642-1646). Divizarea teritorială era relativă. Sud-estul, mai avansat economic, era de partea Parlamentului, iar Nord-vestul dominat de marii landlorzi – de partea regelui. Situația se schimba de la o perioadă la altă, dar adesea în aceiași localitate erau părtași atât a regelui. Cât și a Parlamentului. Războiul civil este o tragedie a poporului care trece prin această suferință, deoarece indiferent de simpatii, se ”luptă frate cu frate”
        Primele ciocniri dintre armata regală a aristocraților anglicani și catolici cu armata protestantă a parlamentului au adus victorii regelui care se apropiaseră de Londra. Inițial părțile erau numite după exteriorul și veșmintele sale. Cea a regelui – cavaleri, iar cea a paramentului – ”capetele rotunde” (după frizura simplă a puritanilor). Situația s-a schimbat în 1644 după bătălia de la Marston Moor, în rezultatul căreia Nordul Angliei a fost cucerit de Parlament. După această bătălie Parlamentul a schimbat principiile organizării armatei. În locul mercenarilor plătiți, în armată se înrolau oameni simpli din popor, voluntari, adesea adânc religioși și devotați cauzei pentru care luptau. Ea a fost numită Armata Noului Model de sub conducerea comandantului cavaleriei Parlamentului Oliver Cromwell. După bătălia de la Marston Moor aceasta a fost supranumită „coastele de fier”. Reforma militară a dat roade în bătălia decisivă de la Naseby din 1645, în care Cromwell a distrus regaliștii. Carol a fugit în Scoția, dar în scurt timp a fost întors, sau mai exact spus vândut,  parlamentului pentru o sumă mare de bani.
        La sfârșitul primului război civil, Parlamentul a confiscat pământurile regaliștilor și a adoptat una dintre cele mai importante legi în domeniul agrar - Bilul despre lichidarea deținerii cavalerești a proprietății funciare. Se anula principiul ”nu-i pământ fără senior”. De acum înainte toți deținătorii de pământ (înainte considerat proprietatea regelui) au devenit proprietari, avânt dreptul de a-l folosi după dorință. Astfel în agricultură, ramura de bază a economiei țării, se nimicesc relațiile feudale și se deschide calea celor capitaliste a concurenței libere. Vechiul drept seniorial medieval se înlocuia cu proprietatea privată.



Tentativa de arestare de către Carol I a cinci membri ai parlamentului în 1642 (Doar un deputat a îngenunchiat, restul fiind nemulțumiți de venirea regelui). Tablou de Charles West Cope, sec. XIX.

Primul Războiul Civil Englez (1642-1646)

        În primăvara anului 1648, regaliștii în alianță cu scoțienii au dezlănțuit al doilea război civil. Situația s-a complicat și mai mult odată cu pregătirile olandezilor de a interveni de partea regelui. Bătălia decisivă s-a dat la Preston, fiind cea mai mare confruntare din această perioadă. Cromwell, în ciuda faptului că dispunea de o armată de 3 ori inferioară numeric, a ieșit victorios, capturând peste 9 mii de prizonieri, multe bunuri, inclusiv poșta regală, și apoi a atacat Edinburgul.
        Reîntors la Londra, Cromwell a decis soarta regelui. La 30 ianuarie 1649 Carol I Stuart a fost judecat și condamnat la moarte. În martie Actul parlamentul a lichidat instituția puterii regale și Camera Lorzilor. Camera Comunelor a fost declarată putere supremă în stat, iar poporul – izvorul acestei puteri. Puterea executivă era încredințată Consiliului de Stat de sub conducerea lui Oliver Cromwell. În mai Anglia a fost declarată Commonwealth (termen asemănător cu republica). Dar republică Anglia era doar formal. Puterea reală era în mâinile conducătorilor armatei (perioadă adesea fiind numită ”tirania ofițerilor”).

Execuția lui Carol I Stuart al Angliei (fragment). Tablou atribuit lui John Weesop, Scottish National Gallery.

Bătălia Preston și abolirea monarhiei în Anglia

        După executarea regelui, pacea nu a durat mult timp. În același an 1649, folosind pretextul unei rebeliuni regaliste, Cromwell a atacat Irlanda în fruntea unei armate de 10 mii de oameni. În urma bătăliilor de la Drogheda şi Wexford el a învins rebelii. Campania s-a purtat cu o deosebită cruzime, circa 1/3 din populația Irlandei fiind exterminată. Proprietățile răsculaților au fost confiscate, o mare parte din irlandezi fiind strămutați în Connaught, cea mai puţin fertilă zonă. 2/3 din pământuri au revenit landlorzilor și ofițerilor englezi.

Masacrul de la Drogheda, 1649. Gravură anonimă, sec. al XIX-lea

3. Cucerirea Irlandei (1649)

        Feciorul regelui decapitat aflat în exil, dar care a preluat titlul regal de Carol al II-lea, a semnat un tratat de alianță cu Scoția și a început pregătirile războiului cu Anglia. Cromwell, recent reîntors din Irlanda, a îndreptat armata spre Edinburgh. Bătălia hotărâtoare a avut lac la Dunbar, în septembrie 1650, și este considerată una dintre cele mai strălucite victorii militare a lui Cromwell. Fiind în inferioritate numerică dublă, el pierdut doar 30 de soldați, față de scoțieni, care au lăsat pe câmpul de luptă 3000 de morți, iar alți 10 000 au fost luați prizonieri. Capitala a căzut, iar parlamentul scoțian a fost dizolvat.

Cromwell la Dunbar. TAblou de Andrew Carrick Gow, 1886, Colecția Tate Britain

Campania în Scoția (1650-51)

        Guvernarea lui Cromwell a intrat în istorie și prin Actul de Navigație din 1651. Orientat împotriva Olandei (”cărăușa lumii” de atunci cu cea mai mare flotă), el permitea aducerea mărfurilor în țară și colonii doar pe corăbiile țărilor producătoare de aceste bunuri sau pe corăbii engleze. Britanicii au fost impuși să construiască corăbii și în scurt timp Anglia va deveni ”regina mărilor”. Legea a provocat războiul cu Olanda (primul din cele patru Războaie Anglo-Neerlandeze), din care Cromwell iar a ieșit învingător.

Bătălia navală de la Terheide, 10 aug. 1653. Tablou de Jan Beerstraaten,  1666,  Rijksmuseum.

Actul de navigație (1651) și Războiul Anglo-Neerlandeze (1652-1654)

        În 1658 Cromwell moare. Feciorul său Richard nu a guvernat mult timp. Adepții compromisului cu monarhia în frunte cu generalul Monk, în 1660, au organizat o lovitură de stat și au restabilit dinastia Stuarților în frunte cu Carol al II-lea, fiul fostului rege executat. Prin Declarația de la Breda el s-a obligat să nu persecute participanții la războaiele civile, să recunoască schimbările de proprietate, să nu introducă impozite fără consimțământul Parlamentului. 
        În 1666 o nouă nenorocire se abătuse asupra Angliei. În capitală, la Londra a izbucnit Marele incendiu. Timp de 4 zile în oraș au ars peste 13 000 de case și 87 de biserici. Dezastrul a avut grave urmări economice și sociale care au dus pentru o perioadă la depopularea orașului.
        Legea majoră al perioadei a fost Habeas Corpus Act din 1679 despre drepturile personale ale cetățenilor englezi. Este unul dintre cele mai importante acte legislative din istoria Angliei, de rând cu Magna Carta (1215). Acesta a definit regulile pentru arestarea și aducerea în judecată a unei persoane acuzate de o infracțiune, a dat instanței dreptul de a controla legalitatea reținerii și arestării cetățenilor, iar cetățenilor – dreptul să ceară începerea unei astfel de proceduri.
       Timpurile întunecate ale dictaturii lui Cromwell au fost date uitării. Nu și memoria despre el. Trupul lui a fost dezgropat și profanat, fiind spânzurat demonstrativ. 

Marele Incendiu din Londra (fragment) de un pictor anonim, prezentând incendiul în seara de 4 septembrie 1666 de pe o barcă aflată în apropiere de Tower cu Catedrala Sf. Pavel în depărtare, înconjurată de flăcările cele mai înalte.

Restaurația Stuarților. Marele Incendiu din Londra (1666) și Habeas Corpus Act (1679).

        Stuarții, restaurați la putere (Carol al II-lea a fost urmat de Iacob al II-lea (1685-1688)) pentru a câta oară iar au încălcat promisiunile. Au loc confiscări de averi, favorizarea catolicismului și prigonirea puritanilor. În fața acestui pericol, vârfurile Parlamentului, recent organizați în două partide – Whig și Tory, și-au unit forțele și au săvârșit o nouă lovitura de stat. Parlamentul a invitat la tronul Angliei pe conducătorul Olandei -  Wilhelm de Orania (soțul fiicei lui Iacob al II-lea) cu cererea „să salveze Anglia de tirania catolică” și să preia coroana.
        În noiembrie 1688  Wilhelm a debarcat în Anglia cu 15.000 de soldați. Armata engleză a trecut de partea sa și el triumfător a intrat în capitală de unde fugise Iacob al II-lea. A fost proclamat de parlament rege sub numele Wilhelm al III-lea. Lovitura de stat, care a avut loc fără vărsare de sânge a intrat în istorie sub denumirea ”Revoluția glorioasă”. Wilhelm al III-lea a semnat ”Declarația drepturilor” (1689), care a stat la baza legii constituționale care reglementa relațiile dintre rege și Parlament. Revoluția a realizat sarcina sa principală. Ea a lichidat vechiul regim feudal absolutist și a deschis calea pentru  dezvoltarea unei societăți moderne.